De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Reacția investitorilor, precum că ultimul summit al Uniunii Europene, organizat la Bruxelles, este va aduce rezultatesimțitore este aproape nesimțită, iar asta deoarece investitorilor, nu le-a mai rămas optimism pentru a mai crede în moneda unică europeană.
Această opinie, a fost exprimată azi, de către unul dintre membrii Consiliului guvernator al Băncii Centrale Europene, Orfanidis Athanasios, care de asemenea mai îndeplinește funcția de șef al Băncii Centrale a Ciprului.
Oficialul și-a expus de asemenea nemulțunirea față de incomptența de care au dat dovadă liderii europeni, nefiind capabili să-ți unească părerile pentru un scop comun – lupta pentru combaterea crizei datoriilor.
Potrivit Orfanidisa, summitul a creat o situație și mai confuză asupra comercianţilor, fap care a dus la acceptarea acestuia cu o notă redusă de optimism.
Cu toate acestea, el a recunoscut că anumite progrese au fost observate, deși acestea se arată a fi prea puține în condițiile existente.
Orfandis, a menționat și faptul că autoritățile europene, nu au fost în stare să o ajute pe Grecia să scape de capcana datoriilor, iar amenințarea cu creșterea numărului de astfel de state , a devenit și mai periculoasă.