Șomajul, pata neagră a Europei

De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Nu e pentru nimeni o noutate că indicatorii șomajului sunt într-o continuă creștere, creând în acest fel situații nu dintre cele mai plăcute și lovind economiile lumii din mai multe părți.

Spre exemplu, situația la acest capitol în Europa, a dat peste cap și așteptările analiștilor. Doar un raport al unlimilor două luni, demonstrează o creștere de 0,1 puncte procentuale, o cifră mult prea mare, în condițiile unei modificări pentru un termen atât de scurt.

În acest fel, se face, ca rata șomajului, să se stabilească la nivelul de 10,2 la sută, pe când economiștii, se așteptau la o stabilitate egală cu 10%.

Problemele Greciei au devenit primul apel de trezire pentru zona euro, în cazul în care ţara la sfârşitul anului 2009, se confruntă cu o criză a datoriei grele care își are începuturile încă din 2001. În prezent, datoria externă a Greciei, constituie mai mult de 350 de miliarde de euro.

La ultimul summit al liderilor europeni, aceștia, au încercat de a lua unele decizii fundamentale, care ar duce la o îmbunătățire a situației confuze ce domnește pe întreg continentul European și nu doar. Printre aceste decizii, se numără: creșterea Fondului European de stabilitate financiară până la 1000 miliarde de euro, precum și o trunchiere a datoriei Greciei, egală cu 50 la sută din suma totală și nu doar.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare