De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Spania, este una dintre țările care se îndreaptă nu spre cele mai luminoase zile. Am ajuns la această concluzie, după ce de mai mult timp, țara are nevoie de ajutor financiar suplimentar, fiind amenințată de criza ce bântuie întreaga lume.
În trimestru trei al acestui an, rata șomajului este încă un indicator care trage țara în întuneric, în acest fel, aceasta a mai crescut cu încă 0,6 puncte procentuale, ajungând la limita de 21,5 la sută. Acestea sunt ultimile rezultate, prezentate de către Institutul Național de Statistică.
Aceste creșteri continui, nu dintre cele mai bune, pune pe gânduri analiștii, care erau de părere că indicatorii șomajului din cea de-a patra după mărime economie din Europa se vor stabiliza comparativ cu creșterile din trimestrul doi.
În așa fel, se face că un sfert din populația activă a Spaniei, nu are un loc de muncă.Numărul real al acestor peroane, a ajuns la cifra de 5 milioane.