De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Sunt sigură că cel puţin o dată v-aţi întrebat, când se va termina tot calvarul crizei economice care ne ameţeşte şi ne încurcă din zi în zi, tot mai mult.
Un răspuns orientativ, vine de la misitrul de finanţe al Begiei, Didier Reynders, care zice că criza datoriei suverane, va mai dura „un an sau doi”.
Ministrul, a avut un şir de nemulţumiri în privinţa Greciei, printre care se numără şi întârzierea din dosarul privatizărilor.
Referindu-se la ajutorul de care a beneficiat Grecia, Reynders consideră insuficiente măsurile luate până acum de Atena, iată de ce declară: “acestea vor trebui probabil puse sub tutelă într-un anumit fel”.
Cu toate acestea ministru Belgian, consideră că impunerea unor măsuri noi de austeritate Greciei, vor face mai mare haos şi vor conserva orice posibilitate de a mai creşte sau a se dezvolta, a acestui stat.
Oficialul este aproape convins că statele membre ale Uniunii Europene, “îşi vor da seama, criză după criză, că vor trebui să se îndrepte spre o Europă federală”.