De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Din cauza situaţiei economice dificile, Italia, s-a văzut nevoită, să implimenteze cât mai repede posibil, diverse reforme, planuri şi măsuri de austeritate, care ar fi capabile să liniştească furtuna de pe făgaşul economic al statului. Însă aşa cum se obişnuieşte de cele mai multe ori, „sau lupul sătul, sau oaia întreagă”, nici în acest caz, nu a fost o excepţie.
Dacă economia ţării, probabil ar fi avut de câştigat de pe urma acestora, atunci poporul, în ceea ce priveşte impactul direct, ar fi mai puţin favorizat, ceea ce l-a şi determinat să iasă la proteste.
În acest caz, guvernul italian, s-a văut prins din ambele părţi, pentru a calma puţin spiritele, conducerea, şi-a luat ieri, 6 septembrie, un angajament, prin care îşi propune, să majoreze TVA şi să introducă în Constituţie un amendament care să prevadă obligativitatea unui buget echilibrat.
Din cauza presiunilor amplificate, care se abăteau peste obligaţiunile italiene, actualul guvern nu a avut prea multe de ales şi a cedat cererilor de înăsprire a măsurilor, care au ca rol primordial echilibrarea bugetului până în 2013.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, TVA în prezent constituie 20%, dar va fi mărit la 21% , plus o taxă specială, echivalentă cu 3%, va fi impusă veniturilor de peste 500.000 de euro.
Printre rândurile altor schimbări, se propune, ca din 2014 să se majoreze vârsta de pensionare a femeilor din sectorul privat.
Italienii au protestat marţi, 6 septembrie, faţă de planul de austeritate la apelul principalului sindicat italian, CGIL, care a lansat şi apelul la grevă generală pe durata întregii zile.