De Cătălina Gromov
Chișinău (Moldova.ORG) — Vești neplăcute! Începînd cu 1 ianuarie 2011, gazul se scumpește cu cel puțin zece la sută. Această majorare va fi posibilă pentru că MoldovaGaz ar putea suporta pierderi de milioane.
Directorul ANRE, Victor Parlicov a declarat că scumpirea este inevitabilă, pentru că se ia în calcul volumul, prețul de tranzit și cursul valutar. Plus la toate tarifele pentru consumatorii casnici sunt stabilite de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, dar dacă guvernul se va implica asupra unor negocieri privind majorarea tarifului pentru tranzitarea gazelor ruseşti spre Balcani, atunci ar putea fi influiențată taxa.
Această presupusă scumpire tinde să se mărească, astfel încît vom plăti pentru o mie de metri cubi de gaze importate din Rusia aproximativ 300 de dolari, faţă de 268 cât plătim acum.
Amintim că ultima dată, gazul livrat consumatorilor finali s-a scumpit în luna mai cu 14,1 la sută. Încă o majorare ne impune să plătim un tarif echivalent cu mediul Uniunii Europene, cu toate că salariile cetățenilor moldoveni sunt cu mult mai mici decît cele ale europenilor.