De vineri, compania Eventis Mobile, al patrulea operator de telefonie mobilă din Moldova, prestează servicii de telefonie mobilă în standardul GSM 900/1800МHz.
Potrivit Agenţiei INFOTAG, într-o conferinţă de presă de lansare a serviciilor comerciale, administraţia Eventis Mobile a informat că aproape 40% din populaţia ţării, la Chişinău, Bălţi, Soroca şi Orhei au acces la reţeaua companiei. „Staţia de bază permite conectarea unui număr de 100 mii de abonaţi, ulterior fiind posibilă extinderea la 1 mln. În 2008, se plănuieşte acoperirea cu servicii a 90% din teritoriul republicii”, a spus Directorul General al companiei, Iurie Ceban.
Olga Burîlina, brand-manager, a menţionat că planurile tarifare ale Eventis se adresează tuturor categoriilor de abonaţi, achitările se fac după o procedură simplă şi transparentă, în lei moldoveneşti.
Se oferă trei tarife pentru segmentul masiv: „Meridian”, care oferă convorbiri internaţionale la tarife preferenţiale; „Stimul” – cu bonusuri la apelurile de pe alte reţele; „Cvartet” – cu un tarif special la trei numere preferate. Clienţilor corporativi li se propune planul tarifar „Prosper”, datorită căruia pot fi economisite pînă la 40% din sumele calculate. Există şi tarife corporative suplimentare din care clienţii pot alege direcţia prioritară pentru apeluri la tarif preferenţial.
Primii 500 de abonaţi primesc cadou 500 de minute gratuite în reţea, iar cei conectaţi pînă la 28 ianuarie 2008 vor putea vorbi în reţea la tariful de 8 bani pe minut. Conectarea este gratuită, iar plăţile pentru convorbiri se achită prin intermediul cardurilor de plată Eventis, plăţile se acceptă la saloanele de deservire, precum şi la terminalele Moldpay.
Primul centru de deservire din Chişinău îşi are sediul pe str. Vlaicu Pîrcălab, 52, iar în timpul apropiat urmează să fie inaugurate alte două saloane, la Chişinău şi Bălţi.
Eventis Mobile oferă un pachet de servicii accesibile de pe telefonul mobil. Operatorul a încheiat acorduri de rouming cu aproape 500 de operatori mobili din 190 de ţări. Numerele de telefon din reţeaua mobilă a Eventis Mobile vor începe cu 065.
INFOTAG precizează: Pe 26 decembrie 2006, I.M. Eventis Mobile SRL a primit licenţa pentru prestarea serviciilor de telefonie mobilă la standardul GSM pe tot teritoriul ţării, precum şi licenţe pentru prestarea serviciilor de telefonie fixă şi IP. Primul apel în reţaua Eventis Mobile s-a efectuat pe 27 august 2007. Moldova a devenit a patra ţară în care operează compania, după Kahazstan, Kîrgîzstan şi Uzbekistan. // Infotag