Preturile la benzina si motorina ar putea sa fie majorate, in aceasta saptamina, cu 7-10%, a anuntat pentru BASA-press Valentin Bodisteanu, presedintele Uniunii micilor importatori de produse petroliere Importcompetrol.
Potrivit lui, majorarea preturilor la carburanti este "inevitabila ca urmare a scumpirii titeiului si a derivatelor acestora la bursele internationale". Pretul petrolului a depasit, vineri, nivelul record de 78 USD pe baril, in urma amplificarii tensiunilor geopolitice si a violentelor din Orientul Mijlociu si Nigeria.
"La bursele regionale pretul benzinei se apropie de 800 USD/tona, iar al motorinei de 700 USD. Vom fi nevoiti sa majoram preturile in cazul in care ne reinnoim stocurile cu carburanti mai scumpi deja", a mai adaugat Bodisteanu.
La mijlocul lunii iunie, statiile PECO din Republica Moldova au mai majorat cu circa 3% preturile la carburanti, aceasta fiind a doua scumpire din acest an. in prezent, benzina A 95 costa 11,85-11,95 lei/litru, A 92 – 11,5 lei, A 90 – 11,1 lei, iar motorina – 10,7 lei.
Anterior, Valentin Bodisteanu a prognozat ca, in acest an, pretul benzinei va fi majorat treptat pina la un dolar pe litru. in 2005, preturile la produsele petroliere au crescut in R.Moldova cumulativ cu circa 50%. // BASA-Press