Moldova si Letonia intensifica relatiile de cooperare economica

Republica Moldova spera sa intensifice relatiile de cooperare economica cu Letonia dupa Forul oamenilor de afaceri moldo-leton, care a avut loc marti, la Chisinau.

Presedintele Vladimir Voronin a declarat in cadrul Forului de astazi ca prezenta numeroasa la intrunire a oamenilor de afaceri din cele doua state va conduce la cresterea volumului schimbului comercial dintre cele doua tari, in domenii noi, cum ar fi prelucrarea materiei prime in complexul agroindustrial, telecomunicatii, producerea si asamblarea masinilor si a utilajelor pentru industria alimentara, etc. In context, seful statului a apreciat cresterea in anul 2005, cu 38 la suta fata de anul precedent, a volumului comertului exterior intre cele doua tari, care a constituit 14,4 milioane USD.

Presedintele Letoniei, Vaira Vike-Freiberga, care a participat la eveniment, a mentionat, la randul sau, cresterea considerabila a exporturilor de marfuri letone in tara noastra si invers.

Oficialul leton a specificat ca in prezent, in Letonia, activeaza peste 20 de companii moldovenesti, iar cele mai cunoscute produse moldovenesti pe aceasta piata sunt vinurile si sucurile. Totodata, seful statului leton a mentionat ca tara sa este dispusa sa ajute Republica Moldova in promovarea produselor pe piata din Vest.

Mentionam ca la For au participat reprezentanti a circa 120 de companii din Republica Moldova si peste 40 de companii din Letonia. // Reporter.MD

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare