Igor Corman a avut o întrevedere cu Președintele Dumei de Stat a Federației Ruse, Serghei Narîșkin

Președintele Parlamentului Igor Corman a participat în această seară, 28 noiembrie, la reuniunea Consiliului Adunării Interparlamentare a CSI, care s-a întrunit pentru a discuta agenda celei de-a 39-a Ședințe plenare a AIP a CSI, care va avea loc mâine.

De asemenea, Igor Corman a avut o întrevedere cu Președintele Dumei de Stat a Federației Ruse, Serghei Narîșkin.

Cei doi au discutat diverse aspecte care vizează relațiile moldo-ruse, în special, cooperarea pe dimensiunea parlamentară.

În acest context, Președintele Parlamentului a optat pentru consolidarea relațiilor de cooperare dintre cele două țări. Speakerul a reiterat disponibilitatea Parlamentului de la Chișinău pentru dinamizarea dialogului la nivelul comisiilor parlamentare de profil, a grupurilor de prietenie, Comisiei interparlamentare de colaborare dintre Parlamentul Republicii Moldova și Adunarea Federală a Federației Ruse, inclusiv prin organizarea de vizite oficiale bilaterale ale președinților legislativelor celor două țări.

Președintele Parlamentului a menționat că integrarea europeană a Republicii Moldova și dezvoltarea relațiilor de cooperare cu partenerii tradiționali din Est trebuie să reprezinte două procese complementare.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.