Nicolae Timofti, la TVR: Atitudinea Rusiei se va schimba în problema transnistreană

Presedintele Nicolae Timofti este încrezător în şansele Republicii Moldova de a semna Tratatul de asociere cu Uniunea Europeană la Vilnius. Fiind invitatul unei emisiuni de la TVR, oficialul s-a arătat indignat de faptul că cei care vorbesc despre pericolul apropierii Moldovei de UE sunt chiar prieteni cu ţările Uniunii.

Totodată, acesta a accentuat că în cazul în care Moldova va deveni membră a UE, atitudinea faţă de ţările din Uniunea Euro-Asiatică nu se va schimba.

Nicolae Timofti nu exclude că până la Summitul de la Vilnius vor mai fi „surprize” din partea Rusiei. „Trebuie să fim gata pentru orice surprize. Dar eu sunt convins că noi vomreuşi să ajungem cu bine, la Vilnius, la parafarea acordului de asociere”, a afirmat preşedintele Republicii Moldova.

Mai mult, oficialul s-a arătat convins că poziţia Rusiei se va schimba în problema transnistriană. „Important e să reuşim să-i convingem pe partenerii noştri ruşi să-şi retragă armata de pe teritoriul nostru. Eu cred că situaţia se va schimba şi atitudinea Rusiei se va schimba. Sunt deja hotărâri adoptate de instituţiile internaţionale, a mai spus Nicolae Timofti.

„Noi sperăm că, în cazul când ne vom pregăti bine şi vom fi acceptaţi pentru a semna acordul de asociere, nu semnăm numai pentru malul drept, ci semnăm pentru toată populaţia din Republica Moldova, a dat asigurări preşedintele Republicii Moldova.

Mai mult, Nicolae Timofti a afirmat la TVR că Uniunea Europeană nu a condiţionat semnarea Acordului prin găsirea unei soluţii pentru problema transnistreană.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.