Klaudijus Maniokas este director al ESTEP Lituania, o foarte cunoscută Asociație de evaluare și consultanță în domeniul politicilor europene de la Vilnius. Expertul spune că dacă în cazul Ucrainei semnarea Acordului de Asociere cu UE la summitul din noiembrie este condiționată politic, inclusiv de o decizie în cazul fostului premier Iulia Timoșenko, atunci Republica Moldova a fost mereu văzută drept lider al grupului Parteneriatului Estic, ca un exemplu de voință politică, viteză de mișcare și pregătire tehnică pentru implementarea acordurilor cu UE.
L-am întrebat pe expertul lituanian cum ar trebui să acționeze autoritățile moldovene pe de o parte, dar și Uniunea Europeană de partea cealaltă, pentru a face în așa fel încât și după summitul de la Vilnius Chișinăul să continue un parcurs european accelerat și să fie exclusă o revenire a țării în sfera de influență estică.
Klaudijus Maniokas: După acest summit, care va însemna un progres important pentru Republica Moldova, prin parafarea Acordului de Asociere cu UE, viața nu se va opri. Prevederile din Acord vor trebui implementate și în felul acesta se va avansa și mai mult către UE. Este evident mai ales acum, cu câteva luni înainte de summit, mai mult chiar decât acum o jumătate de an, că subiectul este unul geopolitic și că odată cu parafarea Acordului de Asociere această luptă geopolitică nu se va încheia. Nu va fi doar un proces pur tehnic de îndeplinire a Acordului. Va fi și o luptă în care se va implica Rusia și unde vor fi aplicate diverse mijloace de presiune.
Parcursul de după summit va depinde de cum va decurge această luptă și de cât de puternice vor fi guvernele din toate țările Europei de Est, și în primul rând din Ucraina și Moldova. Totul va depinde de cât de autonome vor fi aceste guverne și cât de decise în implementarea angajamentelor cu UE și în continuarea parcursului european.
Va depinde, bineînțeles, și de Uniunea Europeană, de modul în care se va impune aceasta ca fiind un aliat al acestor state și de ajutorul pe care îl va oferi – ajutor nu doar tehnic, dar și politic.
Lina Grâu: Țările Baltice au trecut și ele printr-un episod în care, după destrămarea URSS, Federația Rusă a exercitat importante presiuni economice și politice pentru a le menține în sfera sa de influență. Acum, înainte de summitul de la Vilnius, Rusia pare să acționeze după același scenariu, exercitând presiuni economice asupra Ucrainei și Republicii Moldova. Cât de departe pot merge presiunile Rusiei și credeți că va veni un moment în care Rusia va accepta și se va resemna cu ideea că Chișinăul a ales parcursul european și își va slăbi presiunile?
Klaudijus Maniokas: Din păcate, nu cred că ne putem aștepta la un armistițiu rapid. Se pare totuși că pentru Rusia și liderii ei actuali această Uniune Eurasiatică a devenit un punct-cheie a politicii externe și este puțin probabil ca aceștia să se oprească la primul obstacol.
Bineînțeles însă că aici se pot vedea și unele aspecte pozitive, dacă e să judecăm și după experiența lituaniană. Toate crizele de acest fel din relațiile cu Rusia, începând cu anii 90, dar mai ales în 1998-99, când după criza rusească economia a stagnat și chiar a fost în scădere, s-a produs o reorientare a legăturilor economice, a comerțului, a investițiilor către UE. Sunt convins că fără această criză o astfel de reorientare ar fi fost mult mai de durată și mai dificilă. Dar ce este cu adevărat important aici este că la această reorientare a contribuit și Uniunea Europeană.
Or, această reorientare nu este un lucru simplu de făcut – este nevoie de investiții în legi și standarde, dar mai ales în relații cu investitorii și partenerii europeni. UE trebuie să pună accent pe faptul ca susținerea sa tehnică să fie dublată și de cea politică și economică. Este importantă mai ales asistența la atragerea investițiilor din țările UE.
Uniunea Europeană este capabilă să ofere o astfel de asistență – lucru demonstrat prin exemplul altor crize care s-au produs în regiune. După agresiunea Rusiei în Georgia din 2008, UE s-a mobilizat și a oferit țării un sprijin substanțial politic, economic și financiar. Astfel, se obține un efect invers a ceea ce a dorit Rusia, adică o accelerare a proceselor europene, accelerare care poate avea loc și în Republica Moldova.
Lina Grâu: Cum a reușit Lituania să diminueze dependența energetică față de Federația Rusă și să țină sub control această pârghie de presiune politică pe care Rusia o folosește în relațiile cu vecinii săi?
Klaudijus Maniokas: Nu am reușit nici până în ziua de azi să scăpăm pe deplin de această dependență energetică de Rusia. Paradoxal, dar independența noastră energetică a devenit mai vulnerabilă după aderarea la UE, pentru că am închis cel de al doilea bloc a centralei atomice din țară, care constituia sursa principală de energie electrică în Lituania. Acum depindem foarte mult de gazele și energia electrică din Rusia. Desigur, avem resurse alternativă de energie – biomasa, energia solară și eoliană, dar asta nu acoperă necesitățile. Deci, subiectul independenței energetice este și în prezent de actualitate în Lituania.
Acum este în construcție un terminal de gaze lichefiate în Kaipida, care va deveni funcțional la sfârșitul anului viitor și acesta va fi un instrument important pentru asigurarea securității energetice după închiderea centralei atomice. În plus, trebuie să intre în funcțiune liniile electrice care vor uni Lituania de Suedia și Polonia. Dar cred că acest lucru se va întâmpla începând cu anul 2015.
Deci, noi nu am soluționat problema dependenței energetice de Rusia, abia lucrăm pentru a face asta. Și experiența noastră poate arăta cât de importante sunt și cât de greu merge soluționarea acestor probleme pentru o țară care se află în sfera de interes activ al Rusiei. Este greu mai ales atunci când procesul politic este foarte fragmentat, când există multe influențe diferite și când ciclul politic este destul de scurt. Toate aceste proiecte de securitate energetică sunt de lungă durată, este nevoie de o mobilizare importantă atât politică, cât și economică și financiară.
Cu toate acestea, noi controlăm această dependență, adică nu avem momente în care Rusia să vină și să ne amenințe cu sistarea livrărilor de gaze. Faptul că Lituania este în Uniunea Europeană are o importanță foarte mare. În plus, prin țara noastră este alimentată cu gaze regiunea Kaliningrad. Toată lumea înțelege că Lituania are și ea o pârghie importantă de influență în cazul în care vor exista amenințări în plan energetic.
Lina Grâu: În ce măsură conflictul transnistrean este o pârghie importantă pentru Rusia pentru menținerea influenței asupra Ucrainei și Republicii Moldova?
Klaudijus Maniokas: Din câte înțeleg, această problemă a fost creată într-adevăr ca un instrument de influență sau control asupra destinului Republicii Moldova și Rusia se străduie ca lucrurile să rămână așa cum sunt. Din câte știu UE s-a implicat în soluționarea acestei probleme și cred că dacă va exista voință politică, energie și resurse venind nu doar din partea Republicii Moldova, dar și a UE, problema se va rezolva. Bineînțeles că nu va fi ușor, dar, dacă Chișinăul își va menține parcursul european, pe măsura avansării pe acest parcurs se vă găsi și o soluție.
Spun asta și reieșind din experiența noastră legată de enclava rusească Kaliningrad, chiar dacă cele două situații nu sunt totuși comparabile. Deci, dacă vor exista voință și resurse și mai ales dacă va exista o recunoaștere a faptului că Republica Moldova are o perspectivă europeană, atunci se va găsi și soluția.
Lina Grâu: Are proiectul Uniunii Eurasiatice pe care îl dezvoltă Rusia potențial de a deveni un concurent al Uniunii Europene în spațiul post-sovietic?
Klaudijus Maniokas: Nu putem spune că proiectul nu este atractiv pentru nimeni. Este evident și faptul că pentru multe sectoare economice ale fostelor țări din URSS va fi practic imposibil să facă față concurenței de pe piețele europene. Pentru aceste țări să aibă acces la piața rusească sau la piață țărilor din vecinătate este foarte important. Dar în același timp costurile politice și economice ale acestui acces sunt foarte mari.
Și cred că este mai bine de avut în vedere perspectiva reorientării către piețele occidentale care, desigur, are și ea anumite costuri, dar constituie de fapt o investiție în viitor.
Concluzionând, pot spune că da, Uniunea Vamală are anumite avantaje pe termen scurt. Dar acestea nu pot fi comparate cu perspectivele pe care le oferă UE pe termen mediu și lung.
Lina Grâu: Anul 2014 este, pentru Republica Moldova, un an electoral, toamna viitoare urmând să aibă loc alegeri parlamentare. Cum ar trebui, în opinia Dvs., să acționeze partidele de la guvernare și clasa politică pe ansamblu pentru a nu compromite parcursul european al Republicii Moldova?
Klaudijus Maniokas: Lupta politică peste tot este un proces foarte intens și din câte înțeleg atât partidele democratice, cât și comuniștii din Republica Moldova au nevoie de UE. Poate că motivația este diferită, dar totuși este evident că toate forțele politice au nevoie de Uniunea Europeană. Primii cred că într-adevăr văd asta ca un viitor pentru Republica Moldova, ceilalți, la fel ca și acum guvernarea din Ucraina, văd în Uniunea Europeană o contrabalanță pentru Rusia, contrabalanță de care oricum este nevoie. Eu cred că parcursul european al Republicii Moldova nu va fi dramatic amenințat. Dar bineînțeles că din punct de vedere tactic acesta va fi fundamental diferit dacă la putere vor reveni comuniștii.
Sfatul meu este ca partidele democratice să monitorizeze mai bine opiniile din societate și să asigure o vizibilitate mai mare proiectelor și asistenței europene. Dar în mare, nu cred că Republica Moldova va mai reveni asupra unei decizii existențiale în ceea ce privește vectorul său strategic.
Materialul a fost realizat în cadrul emisiunii Sinteze şi Dezbateri de Politică Externă, produs al Asociaţiei pentru Politică Externă, în parteneriat cu Friedrich-Ebert-Stiftung (FES).
