Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, a avut astăzi, 5 octombrie, o întrevedere cu Maia Panjikidze, șefa diplomației georgiene.
Părțile au avut un schimb de păreri privind stadiul actual al relaţiilor bilaterale şi potenţialul de dezvoltare al acestora în perioada următoare, şi au constatat, în special, importanţa consolidării contactelor interministeriale dintre celor două ţări.
Interlocutorii au subliniat necesitatea dezvoltării relaţiilor dintre Camerele de Comerţ şi Industrie, agenţii economice şi activizarea procesului de fondare a întreprinderilor mixte moldo-georgiene, în special, în domenii precum agricultura, industria de prelucrare, energetica.
De asemenea, oficialii au evidenţiat dorinţa ambelor ţări de aliniere la valorile europene şi au constatat că, interesele comune creează premise reale pentru aprofundarea colaborării reciproc avantajoase dintre Republica Moldova şi Georgia.
Cei doi miniştri au semnat „Declaraţia comună pentru Cooperarea în Domeniul Integrării Europene dintre Republica Moldova şi Georgia”.
Documentul prevede consultări sistematice pe tematica integrării europene, schimb de experienţă în domeniile de interes comun, precum şi încurajarea schimbului de vizite între jurnaliştii şi reprezentanţii societăţii civile din Republica Moldova şi Georgia.