Ghimpu în apărarea lui Lupu: Demiterea va face Parlamentul nefuncţional

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, consideră că demiterea lui Marian Lupu din funcţia de preşedinte al Parlamentului ar duce la haos. Totodată, acesta susţine că din această situaţie va avea de câştigat cel mai mult liderul comunist Vladimir Voronin care "va folosi cum ştie mai bine această conjunctură".

"Eliberarea lui Marian Lupu înseamnă haos pentru că vicepreşedintele Parlamentului Liliana Palihovici nu are împuterniciri de a semna legi, iar Vladimir Vladimirovici ce va face? Aşa cum pune mâna peste tot să-l demită pe Lupu, nu va vota alegerea unui nou speaker, iar PLDM nu trece nici pragul cel putrezit la viitoarele alegeri. Dacă la formarea Guvernului scrie că e obligat, aici nu va vota. E clar că avom avea alegeri anticipate. Asta înseamnă
trei luni de neactivitate a Parlamentului şi preşedintele va fi obligat să dizolve Parlamentul", a spus Ghimpu, citat de Publika

Menţionăm că proiectul de lege privind demiterea lui Marian Lupu a fost pusă pe ordinea de zi, fiind creată o Comisie specială în acest sens.

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.