Cel de-al 30-lea summit UE-Rusia (20/21 decembrie) a pus în centrul atenției subiectele vitale în relația dintre cei doi parteneri din ce în ce mai inseparabali – energetica și mobilitatea cetățenilor (liberalizarea regimului de vize). Într-un con de umbră au fost abandonate chestiuni de importanță majoră pentru Republica Moldova și alte state din Parteneriatul Estic, dar deocamdată incombatibile cu dialogul ruso-comunitar. Vorbind despre incompatibilitate ne referim mai întâi de toate la partea rusă, care nu acceptă discutarea în public a problemei “conflictelor înghețate”, inclusiv a celei transnistrene. Orice dialog necesită însă doi actori, de aceea, o parte din responsabilitate pentru inerția de a dinamiza dezbaterea dosarelor menționate revine și Bruxelles-lui.
Pe fundalul crizei financiare și economice, conducerea europeană nu renunță la retorica critică față aspectele problematice legate de Rusia. Însă retorica nu este îndreptată asupra unor revendicări clare și pro-active în domenii sensibile (conflictele înghețate, drepturile omului etc.). Iar majoritatea tentativelor de a imputa ceva Moscovei par să se soldeze cu conștientizarea umilă, articulată în public, a importanței masive a capitalului economic rusesc pentru indicatorii economici europeni. O nouă “epocă de aur” pentru UE în termeni economici nu se prevede în viitori 3-5 ani, de aceea, factorii politici de la Bruxelles, înmoaie și mai mult politica de “soft power” vizavi de Rusia. Raționamentul este simplu: Rusia are o perspectivă mai bună decât UE în privința stării economice, iar aceasta naște oportunități și pentru statele membre, ca urmare a intensificării circulației de capital economic, investiții și afaceri, dinspre Est. La fel și Rusia, are nevoie de investiții și tehnologii europene, dar întrebarea este “cine are nevoie mai mult de cine?” și “contra cui se mișcă acele ceasornicului?”. Recesiunea economică și economiile statelor europene devalorizate pe piețile financiare sunt sugestive în privința raportului de forțe între Rusia și Uniunea Europeană.
Dependența economică dintre UE și Rusia care în prezent înclină în favoarea Moscovei influențează în mare parte agenda politică bilaterală, precum și motivația conducerii europene de a discuta mai insistent dosare precum “conflictele înghețate”. Mai mult decât atât, comportamentul încrezut al Moscovei pune presiune adăugătoare pe Uniunea Europeană, aflată în plin proces de (post)traumatism economic. În cele din urmă, discursul fără ocolișuri și înțepător, direct și provocator, abordat de Vladimir Putin la cel de-al 30-lea summit ruso-comunitar a demonstrat în practică că Rusia se află pe poziții mai puternice; și, că, UE a intrat într-o pauză de așteptare, tatonare și tolerare parțială a devierilor anti-democratice din partea estică a continentului, inclusive pe plan extern. Sub același capac al opacității europene vizavi de Rusia se află și “conflictele înghețate”, în care UE nu este pregătită, sau mai degrabă nu are potențialul necesar, ca să intre în competiție cu Rusia pentru a redefini regulile jocului. Astfel, la finele summitului, în mod public, președintele rus a trecut cu vederea, în mod intenționat, conflictul transnistrean și alte conflicte din statele Parteneriatului Estic. Deși, Președintele UE, Herman Van Rompuy s-a referit tangențial la problematica transnistreană, Vladimir Putin s-a făcut că nu aude sau că nu vrea să audă despre aceste chestiuni. Dezinteresul pronunțat al Rusiei față de acest domeniu al dialogului strategic cu EU este cauza directă a faptului că vecinătatea comună (țările aflate între frontierile UE și ale Rusiei) sunt într-un proces continuu de apropiere de UE via Parteneriatul Estic. Puternic deranjată de acest decalaj în ce privește influențarea vecinătății sale, Moscova refuză să discute pe marginea problemor din această regiune pe picior de egalitate. Totodată, Kremlinul nu vrea să exporte problemele din mecanismele în care factorul rusesc este primar (spre exemplu, formatul de negocieri “5+2″) către mecanisme unde regulile vor trebuie să fie convenite cu UE, considerată drept adversar geopolitic.
Răsturnarea situației poate avea loc doar cu condiția eficienței procesului de integrare europeană din cadrul statelor Parteneriatului Estic. În paralel, UE trebuie să continue să dezvolte o strategie cu “trei obiective” a acțiunilor în domeniile în care este implicat factorul rusesc. Astfel, chiar dacă deocamdată fără succes, la nivelul dialogului bilateral cu Rusia, Bruxelles-ul trebuie să înrădăcineze și să instituționalizeze discuțiile despre “conflictele înghețate”, reanimând mecanismele deja existente la nivelul responsabililor pentru afaceri externe (Rusia-UE). Pe de altă parte, UE poate să-și crească rolul în formatele existente, prin conlucrarea cu alți actori (în cazul formatului “5+2″, este materializarea potențialului factorului ucrainean). În fine, UE va trebui să continue să susțină autoritățile moldovenești în vederea realizării pașilor necesari pentru apropierea malurilor, prin dezvoltarea unor politici publice de atragere a populației de pe stânga Nistrului, bazate pe strategii urgente de integrare (care deocamdată nu există sau sunt într-un proces de elaborare dincolo de ochiul opiniei publice).
