Liderul socialiştilor, Igor Dodon, salută plecarea lui Sergiu Sârbu din rândurile PCRM. Deputatul socialist a scris pe pagina de facebook că "părăsirea PCRM este nu un act de trădare, ci un act de luciditate politică".
"Este alogic să te ţii cu mâinile de o epavă care se duce la fund şi căpitanul căreia n-a vrut să-i fie reparată şi modernizată nava. Consider că am dat dovadă de clarviziune atunci când am părăsit PCRM anul trecut, iar alţi colegi în sfîrşit înţeleg şi eu justeţea pasului nostru şi ne urmează exemplul", adaugă Dodon în mesaj.
Menţionăm că Igor Dodon a fost primul deputat PCRM care a părăsit rândurile partidului. Acesta a fost urmat de alţi 6 deputaţi, iar astăzi şi-a anunţat plecarea juristul PCRM, Sergiu Sârbu.