Borroso la Chişinău: Văd Moldova ca o ţară europeană

Preşedintele Comisiei Europene la Chişinău, Jose Manuel Barroso, a declarat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă că el vede Republica Moldova drept o ţară europeană a transmis felicitări în acest sens la adresa cetăţenilor acestei ţări.

„Eu felicit cetăţenii Republicii Moldova pentru rezultatele obţinute. Republica Moldova a demonstrat că procesul de tranziţie poate fi unul paşnic. UE reiterează sprijinul pentru a merge pe agenda valorilor europene, acest lucru este bun pentru Moldova, dar şi pentru UE. Sprijinim toate eforturile pentru menţinerea păcii”, a declarat Barroso.

Totodată, fiind întrebat de presă despre regiunea transnistreană în calea procesului de integrare în UE, Barroso a declarat că aceasta este una dintre cele mai importante, lăsând însă loc de interpretări cu privire la modul în care locuitorii din stânga Nistrului pot beneficia de acordurile europene pe care le semnează Republica Moldova.

„Problema transnistreană este una importantă. Însă noi nu putem să facem legătură în termeni absoluţi între această problemă şi integrarea europeană. Trebuie să vedem cum pot şi cetăţenii din regiunea transnistreană să beneficieze de aceste acorduri pe care le semnăm”, a mai spus oficialul european.

Menţionăm că în aceste momente, Preşedintele Comisiei Europene se află la întrevedere cu liderii fracţiunilor parlamentare. La ora 11.10, acesta va ţine un discurs public la Palatul Naţional „Nicolae Sulac”.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.