Participanţii la negocierile în formatul „5+2” au elaborat un acord

În perioada 17 – 18 aprilie 2012, în capitala Austriei, Vienna, s-a desfăşurat a doua rundă din acest an a negocierilor în formatul „5+2” privind reglementarea conflictului transnistrean.

În cadrul reuniunii au continuat discuţiile pe marginea setului de principii şi proceduri ale procesului de negocieri în formatul 5+2. În rezultatul dezbaterilor a fost agreat textul documentului ce va constitui baza organizatorică a funcţionării acestui format. Documentul stabileşte principiile generale pe care se vor baza viitoarele negocieri oficiale.

De asemenea, în cadrul actualei runde a fost finalizată elaborarea documentului cu privire la agenda comprehensivă a procesului de negocieri, care include următoarele domenii principale: problematica social-economică, problematica umanitară şi drepturile omului, precum şi chestiunile de securitate şi reglementarea politică a conflictului.

„Eu salut înţelegerea privind principiile şi procedurile, precum şi agenda pentru desfăşurarea negocierilor în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. Apreciez părţile pentru că au dat dovadă de voinţa politică necesară şi de spirit pozitiv în vederea atingerii unui consens cu privire la aceste probleme foarte importante” a menţionat Ambasadorul Erwan Fouéré, reprezentantul special pentru reglementarea conflictului transnistrean, cel care a prezidat întrevederea.

Amintim că delegaţia Republicii Moldova a fost condusă de Viceprim-ministrul Eugen Carpov. Următoarea reuniune în formatul 5+2 este programată pentru luna iulie.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.