După ce recent, Premierul Vlad Filat a declarat, în cadrul unei emisiuni televizate, că remanierile în cadrul Guvernului rămân a fi un lucru necesar şi acestea vor începe cu evaluarea Miniştrilor PLDM, astăzi, 4 aprilie, Premierul a dispus demiterea vice-ministrul Economiei, Ilarion Popa, responsabil de sectorul energetic din cadrul ministerului.
„Domnule ministru, până la şedinţa următoare a Guvernului solicit demisia din funcţie a lui Ilarion Popa”, s-a adresat Premierul Filat către ministrul Economiei, Valeriu Lazăr.
Decizia vine după ce Republica Moldova a intrat în impasul energetic şi timp de două zile, ţara noastră nu a avut contracte semnate pentru furnizarea de energie electrică, fapt ce a pus în pericol de a rămâne în beznă întreaga ţară.
Totuşi, contractul de furnizare a energiei electrice a fost semnat la două aprilie cu centreala termo-electrică de la Cuciurgan însă, noul contract prevede majorarea tarifelor cu 13%.
Amintim că Ilarion Popa, vice-ministrul Economiei a fost propus în această funcţie de către PLDM.
