NATO în Siria: intervenim doar politic

NATO nu are intenţia de a interveni în Siria şi speră să găsească o soluţie politică la actuala criză din această ţară, a declarat la Bruxelles, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen.

”Urmărim atent situaţia din Siria, dar nu avem intenţia de a interveni. Eu sper în găsirea unei soluţii diplomatice, politice, având ca bază misiunea emisarului special desemnat de ONU, Kofi Annan”, a spus Rasmussen.

El nu s-a arătat favorabil posibilităţii ca forţele opoziţiei siriene să fie înarmate din exterior, eventual de către state membre ale Alianţei, subliniind importanţa găsirii unei soluţii paşnice la criza actuală.

Pe de altă parte, secretarul general al organizaţiei nord-atlantice s-a referit la situaţia din Afganistan şi a menţionat că la Summit-ul de la Chicago, din luna mai, statele membre NATO vor analiza modalităţile concrete de susţinere a Afganistanului după anul 2014.

”În ultimele 9 luni, forţele afgane au preluat controlul asupra securităţii în tot mai multe provincii ale ţării. Tranziţia este una durabilă. La Chicago vom vedea cum putem susţine Afganistanul după 2014”, a afirmat Anders Fogh Rasmussen.

El a ţinut să accentueze că NATO nu reprezintă o ‘forţă de ocupaţie’ în Afganistan. ”Suntem acolo ca să ajutăm şi nu ca forţă de ocupaţie.

Cred că forţele afgane vor putea proteja populaţia afgană împotriva ameninţărilor, pentru că aceste forţe sunt bine pregătite şi au capacitatea necesară. Noi vom continua să susţinem şi după 2014 aceste forţe, prin furnizarea de instructori”, a mai spus oficialul NATO.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.