Nicolae Timofti a ţinut să mulţumească de la tribuna Parlamentului deputaţilor care l-au susţinut, asigurând cetăţenii că conclucrarea dintre puterile din stat "le vom apăra conform Constituţiei".
Acesta a menţionat că a acceptat propunerea venită din partea liderilor AIE în interesul ţării. "Mă gândesc că împreună cu dumneavoastră, cu toată conducerea ţării vom reuşi să realizăm tot ce ne-am propus".
Totodată, Timofti a precizat că vectorul european este prioritar pentru Republica Moldova.
Amintim că Nicolae Timofti a fost ales astăzi, 16 martie, în funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, fiind susţinut de 62 de deputaţi .