Putin: „SUA intenţionat ne-a dat secretul bombei atomice”

Vladimir Putin a ţinut să aducă cuvinte de laudă pentru oamenii de ştiinţă care în timpul Războiului Rece au vândut secretele nucleare americane astfel încât SUA să nu fie singura putere atomică din lume.

„Spionii cu importante date au ajutat Uniunea Sovietică să-şi construiască propria bombă atomică”, a declarat el la o întâlnire cu lideri militari. “Ştiţi, când Statele Unite aveau deja arme nucleare, iar Uniunea Sovietică abia le construia, am primit o cantitate semnificativă de informaţii prin canalele sovietice secrete externe”, a menţionat Putin.
“Transportau informaţii nu pe microfilme, ci, efectiv, în valize. Valize!”, a mai spus premierul rus.

Afirmaţiile lui Putin au făcut trimitere la Războiul Rece, în urmă cu mai mult de o jumătate de secol, însă cuvintele lui privesc direct şi situaţia actuală din lume: „SUA trebuie să dea dovadă de reţinere, iar Rusia se va ocupa de acest lucru”.

Printre cei care au lucrat la Proiectul Manhattan, operaţiunea americană de concepere a bombei atomice, erau mulţi spioni care au ajutat Moscova să-şi construiască propria bombă atomică şi au acţionat din grijă faţă de umanitate.

“În America s-a adunat crema lumii ştiinţifice şi, personal, am impresia că ne-au oferit intenţionat informaţii privind bomba atomică”, a mai spus Putin. “Au făcut-o intenţionat deoarece bomba atomică fusese folosită la Hiroshima şi Nagasaki, iar oamenii de ştiinţă din elita intelectuală a vremii au înţeles la ce ar putea duce deţinerea unilaterală a unei astfel de arme”, a declarat premierul rus.

Intenţia ca Rusia să acţioneze ca o contragreutate la puterea americană a fost o temă constantă a lui Putin – el însuşi fost spion în epoca sovietică – de la preluarea funcţiei de preşedinte în 2000. El a devenit premier în 2008, însă are şanse extrem de mari să ajungă din nou preşedinte la alegerile de la 4 martie.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.