În Transnistria se încalcă drepturile omului

De Adriana Agapii/ Chișinău / Moldova.ORG/ — În ziua alegerilor din autoproclamata republică transnistreană, a fost reţinută Valentina Ursu, reporter al postului de radio „Europa Liberă”, Biroul de la Chişinău, timp de trei ore de către miliţia locală. Motivul arestării jurnalistei ar fi fost fotografierea de către ziaristă a unei secţii de votare din regiune în scopul realizării unui reportaj.

În momentul când jurnalista a fost eliberată din arestul miliţiei, acesteia i-a fost refuzată eliberarea unui document ce ar confirma reţinerea sa între orele 12.00 şi 15.00 de către miliţia transnistreană.

Comportamentul autorităţilor criminale transnistrene este condamnat de către un şir de ONG-uri semnatare din Republica Moldova, care sunt: Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociaţia Presei Independente, Centrul de Investigaţii Jurnalistice, Comitetul pentru Libertatea Presei, Asociaţia Presei Electronice, Centrul „Acces-Info”, Uniunea Jurnaliştilor din Moldova, Centrul Tânărului Jurnalist din Moldova.

Prevederile Recomandării Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei cu privire la reflectarea de către mass-media a campaniilor electorale, au fost călcate în picioare de către autorităţile nerecunoscute transnistrene, iar acest lucru se întâmplă în secolul XXI, pe teritoriul Europei.

ONG-urile sus menţionate atenţionează atât şi misiunea OSCE în Republica Moldova, cât şi Comisia Unificată de Control asupra acestui caz.

În autoproclamata regiune transnistreană, precum nu se respectau drepturile omului acum 20 de ani în urmă, se încalcă la fel, dar poate și mai grav dreptul la libertatea presei şi condiţii de siguranţă pentru profesia de jurnalist si în secolul XXI.

Sunt sigură că acest caz nu este singular, de sfidare a drepturilor omului în acest teritoriu.

De ce se permite încălcarea drepturilor elementare ale omului la libertatea exprimării pe teritoriul unui continent care se consideră, în mare măsură, democratic? De ce se permite, în general, existenţa unei astfel de ”RMN”? Interesele cui sunt protejate în această palmă de pământ?

Pentru cât timp vor mai rămâne aceste întrebări, retorice?
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.