Ce a discutat Filat cu Smirnov în biserică?

De Paula Munteanu/ Chișinău / Moldova.ORG/ — O întâlnire destul de interesantă a avut loc recent, mai precis, întâlnirea dintre premierul Vlad Filat și liderul separatist Igor Smirnov, care a avut loc la Bender.

"Trebuie să recunosc că Smirnov nu este un partener de dialog comod, dar noi am reușit să comunicăm și să convenim asupra unor acțiuni concrete și asupra unor lucruri foarte importante", a declarat Filat.

Tot el a spus că în cadrul întîlnirii, cei doi au discutat despre acțiunile ce urmează să fie întreprinse în faza de finalizare privind reluarea transportului marfar pe cale ferată, dar și despre reluarea telefoniei fixe între ambele maluri ale Nistrului.

Deși marea parte a discuției a avut loc cu ușile închise, mai apoi, Smirnov și Filat au decis să facă o excursie prin oraș.

„Am vizitat Depo-ul de la Bender, am fost la cetatea Tighina, unde au loc activitățile de reconstruire. Am intrat și în biserică, am pus o lumânare în memoria celor căzuți pentru reintegrarea țării și între timp, am mai purtat discuții”, a spus Filat.

Cu referire la această mică plimbare, Smirnov susține că ea a avut un rol benefic. "Am vizitat Depo-ul, care poate activa și e în stare să producă vagoane. Cum vom acționa mai departe, vom vedea, dar această vizită a demonstrat că noi putem avea divergențe privind statalitatea ambelor republici, dar problemele gospodărești, economice, trebuie rezolvate. I-am arătat dlui Filat istoria orașului, am fost la cetatea Bender și am discutat despre industria turismului, care ar putea aduce profit, deci, pensii și salarii. Iată despre ce am vorbit. Despre ce am mai vorbit, nu vă spun", a spus Smirnov zâmbind.

Menționăm că întrevederea dintre Filat și Smirnov a avut loc la sediul OSCE din Beder, cu participarea șefului misiunii OSCE, Philip Remler, a vicepremierului pentru Reintegrare, Eugen Carpov și a șefului diplomației de la Tiraspol, Vladimir Iastrebceak.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.