De Larisa Muntean/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Spania îşi retrage cele patru avioane de patrulare aeriană F18 care iau parte la misiunea internaţională din Libia, a anunţat ministrul spaniol al apărării Carme Chacon în timpul unei videoconferinţe cu militarii din cadrul trupelor spaniole din afara graniţelor ţării, cu ocazia Zilei Naţionale.
Avioanele vor reveni în Spania, însă vor rămâne pe poziţii, în cazul unor eventuale schimbări care pot surveni în Libia şi care ar face necesară revenirea lor în misiunea internaţională.
În declaraţii făcute la TVE, dna Chacon a arătat că “Libia a redevenit stăpână pe destinul său” şi de aceea nu mai este nevoie de prezenţa forţelor aeriene spaniole.
“Consiliul Naţional de Tranziţie readuce ţara pe un făgaş normal”, a precizat ea, transmite Agerpres.
În luna martie, premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero anunţa că Spania îşi asumă responsabilitatea de a pune în aplicare rezoluţia 1973 a ONU cu privire la impunerea unei zone de excludere aeriană în Libia.
Mijloacele puse la dispoziţie de Spania pentru intervenţia aliaţilor în ţara africană au fost un avion cisternă şi patru avioane F18 de patrulare în zona de excludere aeriană, plus o fregată, un submarin şi un avion de supraveghere maritimă pentru impunerea embargoului asupra Libiei.