Vlad Filat la audieri privind atacurile raider

Chişinău / Moldova.ORG/ — Prim-ministrul Vlad Filat va prezenta, în plenul Legislativului, un raport în legătură cu atacurile raider din vara aceasta îndreptate asupra a 4 bănci comerciale şi asupra celei mai mari companii de stat de asigurări din Moldova, ASITO.

Premierul Filat urmează să prezinte raportul în faţa deputaţilor la data de 6 octombrie.

Anunţul a fost făcut în cadrul şedinţei de azi a Parlamentului de către preşedintele fracţiunii PLDM în Parlament, Valeriu Streleţ.

La rândul lor, şi deputaţii comunişti au solicitat audierea Prim-ministrului Vlad Filat în Parlament în legătură cu acelaşi subiect.

Deasemenea, PCRM a solicitat ca Premierul să prezinte un raport privind situaţia social-economică, politica fiscală a statului şi pregătirea pentru iarnă.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.