De Larisa Muntean/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Liderul rus Dmitri Medvedev a propus sâmbătă, la congresul partidului Rusia Unită, candidatura premierului Vladimir Putin pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor.
Medvedev a precizat că “ar fi prudentă susţinerea candidaturii lui Putin la alegerile prezidenţiale”, relatează Russia Today.
Anterior, Putin a anunţat că Medvedev va conduce lista partidului Rusia Unita pentru alegerile legislative din decembrie.
“Propun ca lista Rusiei Unite pentru alegerile pentru Duma, din 4 decembrie, să fie condusă de şeful statului, Dmitri Anatolevici Medvedev”, a declarat Putin în faţă a circa 11.000 de susţinători reuniţi la Moscova.
“Partidul de la putere ar trebui condus de preşedinte”, a adăugat el, relatează postul de televiziune Russia Today.
La rândul său, premierul rus, Vladimir Putin, a declarat sâmbătă că este o “mare onoare” pentru el să fie candidat la alegerile prezidenţiale în 2012 şi a adăugat că actualul preşedinte, Dmitri Medvedev, ar putea deveni premier, în cadrul congresului Rusia Unită, aflat la putere.
“Sunt sigur că Rusia Unită va câştiga (alegerile legislative din decembrie) şi că pe baza acestei susţineri populare, Dmitri Anatolevici va putea înfiinţa o nouă echipă, tânără, eficientă şi energică, şi va putea conduce Guvernul Rusiei”, a declarat Putin.
Ministrul rus de Finanţe, Aleksei Kudrin, a declarat recent că va refuza să facă parte din Guvern dacă actualul şef al statului Dmitri Medvedev va deveni premier sub preşedinţia lui Vladimir Putin în 2012.
“Nu mă văd într-un nou Guvern. Nimeni nu mi-a propus nimic, de altfel. Cred că diferendele pe care le am nu îmi vor permite să fac parte din acesta”, a declarat ministrul, citat de agenţiile de presă.