De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Relaţiile dintre state, generează o mulţime de factori care conduc la îmunătăţirea vieţii cetăţenilor.
Zilele trecute, în cadrul unei reuniuni, ministrul de Externe şi Integrare Europeană, Iurie Leancă, şi omologul său norvegian, au semnat un acord ce prevede facilitarea regimului de vize între Republica Moldova şi Norvegia.
Actul dat, prevede facilităţi speciale pentru: elevi, studenţi, jurnalişti, reprezentanţi ai societăţii civile şi sportivi, Aceste categorii, vor beneficia de un regim de facilutare a eliberării vizelor, pentru un termen de până la 90 de zile de şedere în Norvegia.
Părţile au salutat acest pas, catalogându-l drept unul ce întruneşte interesele ambelor state.Cel mai mare avantaj pentru cetăţenii din Moldova este că vom putea obţine mai uşor o viză, pentruun sejur mai mare.
Delegaţiile participante la această reuniune, de asemenea au discutat şi alte probleme stringente, cu care se confruntă ţara noastră, aşa cum ar fi: situaţia politică şi economică, conflictul transnistrean, relaţiile bilaterale.
Ministrul de Externe al Norvegiei, Jonas Gahr Store, a declarat că este încântat de progresele pe care a reuşit să le facă Moldova într-un timp atât de scurt.
Un subiect de interes special în ordine de zi, l-a avut conflictul transnistrean. Jonas Gahr Store, a declarat că Norvegia va sprijini şi în continuare Moldova în identificarea unei soluţii oportune pentru această problemă.