NATO aduce Forțele Speciale la Marea Neagră

De Larisa Muntean/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Peste 1.000 de militari din Forţele pentru Operaţii Speciale vor participa la Marea Neagra la un exerciţiu fără precedent.

Sâmbătă, 17 septembrie, la Centrul Administrativ Mihail Kogălniceanu, va avea loc ceremonia de deschidere a exerciţiului Jackal Stone2011 (JS 11), iar în Portul militar Constanţa, începând cu ora 11.00, se va desfăşura un exerciţiu demonstrativ.

Exerciţiul JS 11, care se desfăşoară în perioada 12-24 septembrie, este găzduit de România, Bulgaria şi Ucraina, iar comandamentul întrunit al acestuia funcţionează în Centrul Administrativ Mihail Kogălniceanu.

Scopul principal al exerciţiului, la care participă peste 1.000 de militari din Forţele pentru Operaţii Speciale (FOS), este promovarea cooperării şi interoperabilităţii între structurile implicate, prin antrenamente în comun în vederea armonizării tacticilor şi procedurilor utilizate.

Aflat la a patra ediţie, exerciţiul Jackal Stone 2011 este cea mai importantă activitate de instruire întrunită a FOS din Europa, la acesta participând, alături de militarii celor trei ţări gazdă, personal FOS din Croaţia, Lituania, Norvegia, Polonia, SUA şi Ungaria.

Exerciţiul va fi condus de Special Operations Command Europe (SOCEUR) Forţele pentru Operaţii Speciale (FOS – SOF) sunt componente pentru intervenţie rapidă cu elemente din cadrul tuturor serviciilor militare, care sunt antrenate şi echipate pentru a îndeplini misiuni specifice de cercetare, acţiune directă şi asistenţă militară pe teritoriul României sau în afara graniţelor.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.