De Larisa Muntean/ Chişinău / Moldova.ORG/ — “Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa joacă un rol-cheie în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean şi este capabilă de a înlesni soluţionarea problemei”, a declarat Prim-ministrul Vlad Filat, în timpul întâlnirii sale cu delegaţia OSCE, condusă de Renatas Norkus, preşedintele Consiliului Permanent al OSCE .
Potrivit serviciului de presă al Guvernului, Vlad Filat a salutat venirea delegaţiei la Chişinău, pe care o percepe ca pe un semn convingător de sprijin al organizaţiei pentru Republica Moldova.
"OSCE este o platforma cheie privind problemele de securitate Europeană. Republica Moldova susține rolul pe care îl are OSCE cu capacităţile sale analitice şi operaţionale în rezolvarea conflictelor regionale", mai menționează premierul.
Filat şi-a exprimat regretul că, la consultările recente de la Moscova privind conflictul transnistrian, părţile interesate nu au reuşit să cadă de acord asupra repornirii cu drepturi depline în negocieri cu formatul 5 +2 , deşi “există premise interne şi externe pentru aceasta".
Renatas Norkus a împărtăşit opinia lui Vladimir Filat şi a asigurat că OSCE va ţine seama de căutarea unei soluţii în conflictul transnistrean.