De Irina Gherasimov/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Circa 220 de civili au fost omorâţi şi alţi 17 – răniţi în sud-vestul Coastei de Fildeş de către un grup de miliţieni şi de mercenari liberieni fideli ex-preşedintelui Laurent Gbagbo.
Anterior, aceştia au fost alungaţi din Abidjan de către forţele armate ale Preşedintelui Alassane Ouattara. Bilanţul a fost făcut de către un purtător de cuvânt al Guvernului pentru televiziunea ivoriană.
Acesta a mai menţionat că, după ce au fost respinşi din Yopougon (un cartier vestic a-l Abidjanului), un grup de poliţişti şi mercenari fideli lui Gbagbo au comis în retragere atrocitaţii în sud-vestul ţării.
Îndreptându-se spre frontiera liberiană, “aceşti ucigaşi necredincioşi şi nelegiuiţi au atacat toate persoanele – femei, bărbaţi, copii – pe care le-au întâlnit”, a adăugat purtătorul de cuvânt, anunţând bilanţul de “220 de morţi şi 17 răniţi”.
Bilanţul anterior, comunicat pe 9 mai de purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, fusese de 120 de morţi.
De menţionat că, anterior, Consiliul de Securitate ONU şi-a exprimat preocuparea în legătură cu "riscul reizbucnirii războiului civil", după cel din perioada 2002-2003.
Înaltul comisar ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, a denunţat atacurile susţinătorilor lui Gbagbo împotriva personalului ONU şi civililor.