Christopher Walker (Freedom House) despre corupția în fosta Uniune Sovieticǎ și noile state UE.
Ediţia din 2010 a studiului „Naţiuni în tranziţie”, publicat de Freedom House, aratǎ că, la două decenii de la dispariţia sistemului sovietic, fostele republici ne-baltice ale Uniunii Sovietice rămân prizonierele corupţiei instituţionalizate. În acelaşi timp, noile state membre ale Uniunii Europene se confruntǎ şi ele cu probleme persistente în lupta lor pentru combaterea corupţiei politice. Centrul pentru Politici Publice Providus din Letonia a publicat recent articolul intitulat „Bǎtǎlia perpetuǎ. Corupţia în fosta Uniune Sovieticǎ şi noile state membre ale Uniunii Europene”, de Christopher Walker, director de studii la Freedom House. El trece în revistǎ principalele probleme pe care le au de rezolvat ţǎrile menţionate, în încercarea de a scǎpa de corupţie.
Christopher Wlaker porneşte de la cazul Serghei Magnitsky, avocatul care a decedat în arest preventiv în noiembrie 2009, după ce a scos la lumină o fraudă de milioane de dolari în detrimentul plǎtitorilor de taxe ruşi, şi cel al lui Mihail Hodorkovsky, om de afaceri şi critic al regimului de la Kremlin, condamnat în 2010 la înca 7 ani de închisoare. Analistul de la Freedom House scrie cǎ aceste douǎ cazuri, ultimele dintr-o lungǎ listǎ, aratǎ mǎsura în care întregul aparat instituţional al Rusiei – inclusiv justiţia, poliţia, serviciile de securitate, şi presa aservitǎ puterii – colaboreazǎ deschis la folosirea legii ca instrument al statului condus de corupţie.
Cele douǎ cazuri sunt în parte produsul moştenirii sovietice, dar au trǎsǎturi care ţin de o mai mare deschidere economicǎ şi integrare internaţionalǎ decât în perioada Uniunii Sovietice. Asta pentru cǎ banii implicaţi în cele douǎ cazuri erau legaţi de comerţul şi investiţii din lumea democraticǎ.
Experienţa Rusiei în acest sens, continuǎ analistul de la Freedom House, nu e diferitǎ de aceea a vecinilor ei, care au combinat şi ei guvernarea autoritarǎ cu noile surse de îmbogaţire pentru a produce corupţie masivă.
Corupţia a înflorit în aceste ţări, cum a înflorit şi în Rusia, din cauza că exact mecanismele esenţiale în combaterea ei sunt obligate să o sprijine. O potenţiala unealtă de combatere a corupţiei, presa liberă, e văzută de liderii autoritari din regiune, şcoliţi în era sovietică, drept o ameninţare, şi nicidecum un avantaj – aşa că au făcut din controlul strict al presei una din principalele componente ale strategiei guvernamentale.
Dreptul la proprietate, respectarea cu sfinţenie a contractelor, şi alte principii de bază ale pieţei libere suferă de un tratament similar – toate bunurile economice strategice sunt împărţite între membrii familiei conducătoare sau asociaţii ei. În ţări precum Kazahstan, Azerbaidgean şi Uzbekistan, principalele afaceri de orice fel sunt inaccesibile celor care nu plătesc un tribut financiar suficient conducerii. Această abordare reflectă însă şi o schimbare majoră faţă de perioada sovietică: liderii autoritari din secolul 21 au înţeles că a permite o oarecare libertate pentru antreprenoriatul privat şi oportunităţile comerciale extinde răbdarea publicului şi măreşte oprtunităţile de corupţie şi de îmbogăţire personală.
Dominaţia economică a conducerii e păstrataă în parte prin intermediul unor tribunale docile. În loc să funcţioneze ca o instituţie independentă ce respectă domnia legii, justiţia serveşte autorităţile, eliminând oponenţii politici şi recompensându-i pe cei loiali regimului.
Lucrurile stau şi mai rău în acele ţări unde electoratul nu are posibilitatea de a-i face răspunzători pe lideri prin intermediul alegerilor libere. Dar chiar şi state ca Ucraina, Georgia şi Moldova, care s-au despărţit de foştii lor vecini sovietici prin aceea că au un peisaj mediatic, sectoare civile şi un sistem electoral mai deschise, fac încă eforturi să aplice reforme juridice şi de alt fel pentru a face progrese reale în combaterea corupţiei.
Ucraina, Georgia şi Moldova nu au resursele abundente de energie ale Rusiei, Azerbaidjanului şi Kazahstanului, şi ale altor ţări autocratice. Cele mai corupte şi mai autoritare regimuri par a fi acelea care au bani din afară, fie din vânzările de petrol şi gaze, fie din ajutor financiar rusesc. Aceşti bani sprijină reţelele patronale ale conducerii, cu ei e plătit aparatul de securitate şi cenzură, şi dau şi aparenţa unei bune strategii economice.
Eforturile Rusiei de a câştiga influenţă în ţările vecine prin subsidii şi investiţii de stat a ameninţat din ce în ce mai mult evoluţia democratică a noilor state membre în Uniunea Europeană sau a celor care doresc să intre în Uniune. Aceste state sunt vulnerabile încă din cauza că au moştenit din vremea comunismului reţele ascunse de corupţie şi de crimă organizată. În Cehia de exemplu, Rusia a folosit practici de afaceri obscure pentru a dobândi proprietăţi substanţiale în câteva sectoare strategice, între care şi energia nucleară. Asta a dus la acuzaţia că Rusia exporta corupţie.
Ce s-a întâmplat în regiune în ultimii 20 de ani arată că deschiderea economică fără refomă politică nu face decât să hrănească instituţiile autoritare cleptocratice, dându-le conducătorilor mijloacele necesare nu numai să-şi întărească controlul asupra supuşilor lor, dar şi să-şi extindă influenţa corupătoare peste graniţe.
Deşi sunt relativ departe de corupţia atotcuprinzătoare şi sistemică prevalentă în fosta Uniune Sovietică, noile state membre ale Uniunii Europene fac eforturi să îndeplinească standardele democratice ale transparenţei şi onestitǎţii, dar cu ajutorul unor instituţii imature sau incomplet reformate. În cel mai recent studiu „Naţiuni în Tranziţie” noile state membre au înregistrat un scor de 3,33 la corupţie, mult mai bun decât media de 6,17 a fostelor republici sovietice ne-baltice. Doar că el a fost cel mai prost scor înregistrat de noile state membre ale Uniunii Europene, între cei şapte indicatori democratici mǎsuraţi în studiu.
Un alt indicator democratic din „Naţiuni în Tranziţie” 2010 la care noile state membre ale Uniunii Europene au înregistrat un scor nu tocmai bun – şi care se leagǎ direct de ameninţarea corupţiei – este libertatea presei. Datoritǎ unei combinaţii de legi prost întocmite, o transparenţă incompletă în privinţa proprietǎţii asupra instituţiilor de presǎ şi presiuni asupra independenţei editoriale, în ultimii cinci ani, 7 din 10 noi state membre ale Uniunii Europene au înregistrat o scǎdere a scorului legat de presǎ.
Cu problemele economice şi fiscale care ar putea dura înca vreo câţiva ani, noile state membre ale Uniunii Europene vor trebuie să facă eforturi mari pentru a-şi apară progresele democratice de până acum în faţa regresului hrănit de corupţie.
Uniunea Europeană şi partenerii ei democratici, în special Statele Unite, sunt pe deplin capabile să rezolve aceste probleme, atât prin întărirea instituţiilor noilor democraţii, cât şi prin a fi mai ferme în politica lor faţă de ţări ca Rusia, Kazahstan şi Azerbaidjan. Prea des strategii comunităţii transatlantice cad pradă unei false dileme: a ajuta la avansarea drepturilor democratice şi a bunei guvernări, pe de-o parte, sau a dori cooperarea economică şi de securitate cu regimuri corupte, pe de alta.
Oficialităţile occidentale ar trebui să nu uite că pofta vine mâncând. Cu cât regimurilor autoritare li se vor oferi mai multe nemeritate concesii diplomatice, comerciale sau legate de drepturile omului, cu atât mai multe astfel de concesii vor cere ele în viitor. Iar asta va ameninţa chiar şi integritatea democraţiilor puternice, şi va pune sub semnul îndoielii pacea şi prosperitatea pe termen lung, scrie Christopher Walker, director de studii la Freedom House.
