Chișinău (Moldova.ORG) — PCRM anunță că în zilele următoare vor publica Acordul care prevedea constituirea unei alianțe cu democrații. Nemulțumiți de declarațiile liderului democrat, Marian Lupu, comuniștii spun că nu sunt de acord cu aceste reacții și supoziții precum că ei și-ar fi dorit un viitor politic dăunător.
Reprezentanții Partidului Comunist au declarat că acest acord de formare a unei coaliții largi ar fi fost semnat, deasemenea vor face cunoștință și cu ofertele posibile dintre părți.
Menționăm că, ieri, în cadrul unei emisiuni tv, Marian Lupu a vorbit despre alegerea făcută de partidul său și a subliniat că o coaliție cu comuniștii nu ar fi fost de dorit. Principalele motive ar fi fost minciunile acestora despre digul de la Nemțeni, în campaniile electorale și dorința de a ajunge la noi alegeri anticipate.
Amintim că în timp ce PCRM negocia cu PD, presa rusă scria că Voronin şi Lupu au bătut palma şi au format o coaliţie de centru-stînga. În același timp părțile evitau să declare că ar fi semnat ceva ce ar confirma aceasta.
După Consiliul Național al formațiunii PD, din 30 decembrie 2010, democrații au format AIE 2, împreună cu PLDM și PL. Comuniștii au rămas foarte impresionați de aceasta, totuși n-au dorit să audă explicații ce ține de alegerea făcută a democraților, cel puțin așa a declarat Marian Lupu.