Summitul UE-Rusia a ajuns la cea de-a 26-a ediţie

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi cel al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, se întâlnesc marţi la Bruxelles, în cadrul celui de-al 26-lea Summit UE-Rusia.

Reuniunea la nivel înalt de la Bruxelles se va concentra în special pe discutarea progreselor decisive pentru viitoarea aderare a Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) şi pe unele chestiuni bilaterale, precum comerţul, investiţiile şi cooperarea în sectorul energetic.

Un alt domeniu care va fi analizat este cooperarea în gestionarea crizelor, pe baza unei abordări cuprinzătoare a aspectelor de securitate, printre care conflictele latente.

Vor fi discutate, de asemenea, progresele în dialogul privind liberalizarea regimului de vize, pentru intrarea în faza deplin operaţională prin elaborarea paşilor comuni de parcurs.

La Summitul UE-Rusia din iunie 2008 au fost lansate negocierile pentru un nou acord UE-Rusia, care trebuie să înlocuiască Acordul de cooperare şi parteneriat. Până în luna mai a acestui an, au fost încheiate nouă runde de negocieri.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.