Premierul italian Silvio Berlusconi a negat joi acuzaţiile cuprinse în documentele diplomatice americane scurse în presă conform cărora relaţiile sale strânse cu Rusia ar fi motivate de câştiguri personale.
"Statele Unite ştiu foarte bine că nu am niciun interes (personal) cu vreo ţară", a spus Berlusconi. "Nu am grijă decât de interesele poporului italian şi ale ţării mele", a declarat şeful guvernului de la Roma cu ocazia summitului OSCE de la Astana, în Kazahstan. Reacţia lui Berlusconi a venit în urma unei întrebări despre documentele postate pe internet de site-ul WikiLeaks.
Un document clasificat din 2009 trimis de ambasadorul american la Roma, Ronald Spogli, menţionează suspiciunile din rândul opoziţiei de centru-stânga din Italia, dar şi din cadrul Partidului Libertăţii condus de Berlusconi, despre ‘legătura infamă’ a premierului italian cu omologul său de la Moscova. "Berlusconi şi prietenii săi apropiaţi profită personal şi generos de pe urma a numeroase acorduri energetice dintre Italia şi Rusia", se arată în documentul citat.
