De Victoria Ungureanu
Acum 21 de ani, în anul 1989, RM a trecut la grafia latină şi a proclamat limba română, limbă de stat. De atunci, ţara noatră în fiecare an, pe data de 31 august, sărbătoreşte Ziua Limbii Române.
Cum se spune în popor „ mai bine mai tărziu, decât niciodată”. Românii, fraţii noştri de peste Prut, cum le mai spunem, cu care vorbim aceiaşi limbă, au decis ca începând cu anul viitor, să sărbătorească împreună cu noi, Ziua Limbii Române pe data de 31 august. Anunţul fiind făcut de ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca.
În pofida efortului depus acum 21 de ani de guvernarea de atunci şi de insistenţa poporului, în Constituţia RM scrie totuşi că limba oficială a statului este „limba moldovenească” şi nu limba română, limba studiată de elevi încă din clasa I, o limbă în care fiecare copil rosteşte primul cuvânt-mama.
Actualul preşedinte de stat, Mihai Ghimpu, interpretează altfel lucrurile, crezând că important este ce e în sufletul omului, nu ce e scris în Constituţie: “Noi am trăit 50 de ani cu minciuni scrise în Constituţie şi în alte legi, dar am păstrat în suflet limba şi tradiţiile. Aşa că ceea ce avem aici, în suflet, e permanent! Ce e scris într-o lege, fie ea şi fundamentală, este temporar”.
Liderul PLDM, Vlad Filat, vede o îmbunătăţire în acest sens, declarând că din ce în ce mai mulţi oameni din Republica Moldova simt limba ca fiind cea română, o vorbesc ca fiind limbă română, iar problema discordanţei din Constituţie este una tehnică şi urmează să fie soluţionată foarte curând.