De Constantin Tănase
Cu certitudine, publicaţia „Moldova Suverană” din ultimii ani va rămâne în istoria jurnalismului din RM o pată neagră. Odată cu apariţia la acest ziar a „spionului” şi „ziaristului” Conţiu, care de fapt nu-i nici spion şi nici ziarist (nici chiar el însuşi nu ştie cine e, ce e şi de ce e), „MS” a fost transformată în groapa de zoi a presei de limba română de la Chişinău – aici au fost aduse cele mai urâte năravuri ale presei de bulevard, de mahala de la Bucureşti.
Atacurile golăneşti la persoană, calomniile, insinuările, etichetările porcoase au fost prezentate drept model de „curaj” jurnalistic, iar jargoanele din Ferentari – drept model de limbă română, curată ca roua. Niciun intelectual care s-a manifestat public împotriva lui Voronin nu a scăpat de sudălmile şi „aprecierile” greţoase ale acestui individ. Şmecherii (care ştiau că mâine-poimâine roata istoriei se va întoarce şi vor trebui să răspundă) au rămas în umbră şi l-au scos la rampă pe acest C. care a organizat măceluri adevărate împotriva tuturor acelora care stăteau în calea lui Voronin. Şi acum, în ceasul al doisprezecelea, când e pe cale să se repare o ilegalitate, patronii tac cuminţi, în umbră, şi tot C. e scos la rampă ca să ţipe că asistăm la „un atac criminal împotriva presei”. (Vezi cazul cu PRO TV Chişinău.)
În nr. de ieri al „MS”, în stilul lui obişnuit, acest C. minte, afirmând că guvernul Filat vrea să „lichideze” această publicaţie, „MS”. Din câte se ştie, nu e vorba de „lichidare” – ziarul va continua să apară, dar, posibil, fără C. şi patronii lui din umbră. Omeneşte, înţelegem situaţia… delicată în care a nimerit C. – de mâine-poimâine nici tu spion, nici tu ziarist, nici Voronin preşedinte… Cu ce s-a ales C. în aceşti ani lungi de slujire a comuniştilor? Cu un nume odios, cu un paşaport moldovenesc şi cu o lipsă totală de perspectivă în noua lui patrie. Pe mine omul acesta m-a jignit de nenumărate ori. Dacă aş aduna toate materialele în care am fost insultat şi calomniat de acest individ, ar ieşi un volum impunător.
Cu toate acestea, trec creştineşte peste toate şi nu am de gând să cobor la nivelul lui. Au mai fost de ăştia – şi unde sunt acum? Numele lor vor rămâne scrise cu nonpareil într-o notă la subsol din istoria jurnalismului din timpul lui Voronin. Şi atât. Mi-am permis astăzi să-i acord atenţie acestui C. pentru că mi-a plăcut o întrebare a sa şi doresc să-i răspund. Astfel, în numărul de ieri al nefericitei publicaţii, mă întreabă: „Vladimir Filat a fost trimis la studii la Iaşi, în 1990, ca şi Alexandru Tănase, ministrul Justiţiei, sau semipoliticianul avocat Roman Mihăieş, de către fosta URSS, pentru că atunci nu exista RM. La studii sau în misiune? Poate ne spune „sfătosul” cu ifose de român şi jurnalist Constantin Tănase, tăticul ministrului Justiţiei?”. Răspund cu plăcere, dar mai întâi, o precizare.
Cei vizaţi au fost trimişi, chipurile, la studii în Iaşi „de către fosta URSS, pentru că atunci nu exista RM”. Fals! Şi mincinos! Nu ştiu pe unde îi străluceau ochii lui C. pe atunci, în vara lui 1990, dar aici, la Chişinău, în inimile basarabenilor români URSS nu mai exista! Că dacă ar fi existat URSS, n-ar mai fi trecut Prutul niciun tânăr din Basarabia! Atunci, în vara lui 1990, m-a invitat la el premierul Mircea Druc în biroul său din Casa Guvernulu şi, dintr-un fotoliu uriaş din care abia se zărea, mi-a spus, patetic, cum patetice erau timpurile: Maestre, a sunat ceasul, organizaţi urgent comisii, selectaţi tinerii şi trimiteţi-i la carte în România! Astfel, nu URSS mi-a spus aceste cuvinte, ci Mircea Druc. Sunt mândru că am participat la selectarea primului detaşament de tineri basarabeni care au trecut Prutul. Prietenul meu de la Academie, Vasile Bahnaru, poate confirma acest adevăr.
La întrebarea la ce i-am trimis în România, la studii sau în misiune, răspund la fel de sincer: şi la studii, şi în misiune! (În altă misiune, bineînţeles, decât acea cu care a venit C. în RM.) Apropo, de ce noile autorităţi nu revin la acest subiect? I-am trimis în misiunea istorică de a reînnoda capetele unei istorii fracturate în mod criminal de înaintaşii actualilor patroni ai lui C. Dar misiunea principală a fost cartea. Asta le-am spus atunci: Treceţi Prutul, faceţi carte, întoarceţi-vă acasă, pentru că Basarabia are nevoie de voi! Şi, într-adevăr, aşa s-a şi întâmplat: unii dintre acei pe care i-am petrecut la Gară în vara lui 1990, astăzi au devenit deputaţi, miniştri, premieri…
…Îmi amintesc cu emoţii acea zi însorită de toamnă când jumătate de Moldovă cobora spre Gară, petrecându-i în România pe primii studenţi şi liceeni. Cu emoţie, dar şi cu un sentiment de mândrie că am pus şi eu umărul, că şi atunci m-am aflat, ca şi astăzi, în altă tabără decât acea în care se află acest C. Mă simt un om împlinit, fiindcă toţi trei feciorii mei au făcut universităţile în România, că acum sunt pe lângă mine, că nu mi-e ruşine de ei, că nu am devenit un renegat, că îmi slujesc neamul şi în continuare, cât mă ţin puterile şi mintea. Cred cu tărie că vom scăpa de molima comunistă şi de agenţii ei patogeni, că vom avea şi noi un stat civilizat, o societate civilizată, o presă civilizată, europeană, că se va reduce numărul javrelor care varsă balele şi dejecţiile lor peste oamenii normali ai acestei ţări…
Sunt fericit şi mândru că în toate acestea se regăseşte şi se va regăsi şi modesta mea contribuţie. Cred că aceasta a fost misiunea mea pe acest pământ. Dar care a fost misiunea lui C. pe aceste pământuri?
