Declaraţia de Independenţă arsă în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009, va fi restabilită şi va fi semnată încă o dată de deputaţii primului Parlament, a precizat pentru MOLDPRES Pantelei Sandulache, preşedintele Asociaţiei "Parlamentul-90".
Potrivit lui Sandulache, copiile declaraţiei au fost studiate şi s-a decis restabilirea acesteia şi semnarea ei încă o dată de către deputaţii primului Parlament care mai sînt încă în viaţă. "Originalul Declaraţiei de Independenţă a fost semnat de 248 de deputaţi, membri ai primului Parlament, dintre aceştia doar 226 mai sunt încă în viaţă şi vor semna actul restabilit", a spus Sandulache.
Tot în cadrul evenimentelor din aprilie, în afară de Declaraţia de Independenţă au ars şi toate stenogramele şedinţelor primului Parlament. "Lipsa acestor documente a creat un gol imens în istoria R. Moldova de după proclamarea independenţei şi restabilirea lor ar contribui la readucerea în vizorul opiniei publice a evenimentelor de atunci şi ar permite analizarea greşelilor, dar şi a paşilor făcuţi pentru atingerea democraţiei", a precizat Anatol Ţăranu, deputat în primul Legislativ.
Preşedintele Asociaţiei "Parlamentul-90" a ţinut să precizeze că la 17 aprilie curent se vor împlini 20 de ani de la începerea lucrărilor primului Parlament votat în mod democratic. "Tot în 2010 se vor împlini şi 20 de ani de la instituirea drapelului tricolor. "În context, am propus Guvernului ca ziua de 27 aprilie să fie declarată Sărbătoarea tricolorului", a spus Sandulache.
Membrii asociaţiei s-au expus pentru realizarea reformei constituţionale şi adoptarea unei noi Legi Supreme în care Declaraţia de Independenţă să fie inclusă ca preambul.
Potrivit membrilor Asociaţiei "Parlamentul-90", în primul Legislativ au fost aleşi uninominal 380 de deputaţi care au votat peste 1600 de legi şi au elaborat primul proiect al Constituţiei Republicii Moldova, notează MOLDPRES.