Taxa la importurile de carne – Filat-Lazăr: divergenţe în poziţii

De Alexandru Canțîr, Valentina Ursu

Vlad Filat: Lucrurile trebuie să fie foarte clare, expuse foarte tranșant și avînd la bază realități, nu dorințe. Actul de guvernare este un act colectiv însă cu responsabili și responsabilități punctuale

Vlad Filat, premierul şi liderul PLDM a renunţat la sfârşitul săptămânii trecute la mandatul său de deputat pentru a se putea concentra în exclusivitate pe activitatea sa de prim ministru. Vlad Filat este invitatul emisiunii Europei Libere de luni, 22 februarie.

Vladimir Filat: „Buna dimineaţa. Buna dimineata tuturor.”

Europa Liberă: Buna dimineaţa. Domnule prim-ministru, de ce tocmai acum renunţaţi la mandatul de parlamentar? Ce s-a schimbat, în comparaţie cu luna octombrie, când, împreună cu colegii din Alianţă, aţi decis să amânaţi incompatibilitatea funcţiei de deputat cu alte funcţii pentru şase luni?

Vladimir Filat: „S-au schimbat mai multe lucruri şi ar trebui, probabil, să revenim în acea lună octombrie a anului 2009, atunci când, dincolo de faptul că am obţinut mandatul de prim-ministru, aveam de parcurs o etapă complicată – ceea ce ţinea de alegerea preşedintelui Republicii Moldova, de adoptarea unui şir de legi, ajustarea actelor normative, în măsura în care să avem instrumentarul necesare, ca să guvernăm eficient ţara.

Or, să nu uităm, că dincolo de faptul că am avut şi am calitatea de premier, calitatea de deputat, sunt şi preşedintele Partidului Liberal Democrat. Mi-am dorit şi am simţit la acea etapă de timp şi pe parcurs, până vinerea trecută, că este neceasară prezenţa mea, nu doar fizică, în activitatea Parlamentului, dar şi având posibilitatea votului şi deciziei, în final.”

Europa Liberă: Domnule prim-ministru, trebuie, cumva să înţelegem că acum, în comparaţie cu octombrie anul trecut nu mai există posibilitatea, ipotetică bineînţeles, ca o majoritate parlamentară cumva în afara alianţei să poată debarca Guvernul? Situaţie în care Dumneavoastră şi colegii Dumneavoastră aţi putea să vă pomeniţi marginalizaţi, aşa cum speculează unii jurnalişti.

Vladimir Filat: „Există această posibilitate. Mai mult ca atât – în Chişinău se vehicula şi se vehiculează această ipoteză. Însă, să ştiţi că nu acest fapt, sau acest zvon a făcut să menţin mandatul de deputat. Revin la argumentele invocate anterior. Or, pentru mine, să ştiţi că nu este atât de relevant zvonul, sau o anumită posibilitate de demisie. Este important să implementăm cât mai mult posibil din angajamentele care le-am asumat în faţa oamenilor şi în faţa partenerilor de dezvoltare. Nu funcţia şi nu – eu ştiu – această titulatură pe care o am eu, mă face să am un anumit comportament sau altul.”

Europa Liberă: Rămâne, domnule prim-ministru, în continuare coaliţia de guvernământ un fel de unitate prin diversitate? Adică i se menţine coeziunea, sau deja credeţei că a început să fie sfâşiată din interior, la nivel de Guvern cel puţin, de rivalităţi electorale?

Vladimir Filat: „Eu nu o să fiu corect, dacă nu o să accept şi nu o să recunosc că există, din păcate, şi nuanţe, care să afecteze deja actul de guvernare. Însă, până la urmă, dacă este să privim per ansamblu, actul de guvernare are loc. În acţiuni suntem solidari şi, sper că în continuare, având obiective comune, aşa cum am spus de atâtea ori, vom rămâne împreună. În caz contrar, celor care nu înţeleg că doar unitatea va da eficienţă actului de guvernare şi apreciere din partea alegătorilor, urmează să dea socoteală, tot în faţa alegătorilor.”

Europa Liberă: Domnule prim-ministru, v-aţi referit la sfârşitul săptămânii trecute la un fenomen grav şi surprinzător – la faptul că aşa-numiţii monopolişti economici de pe piaţa moldovenească s-au aciuat, cum aţi spus chiar Dvs, pe lângă unii din actuala guvernare. Aţi promis concretizări şi chiar ar fi destul de necesare nişte exemple, ca să nu se creadă că a fost doar o declaraţie politică fără acoperire.

Vladimir Filat: „Ei, vedeţi că pe parcursul timpului am tot făcut şi declaraţii, acţiuni. Este evident, că dincolo de aceste constatări, urmează să venim şi cu acţiuni. Eu nu mai am altă posibilitate, decât să ies într-o manieră publică în a demonta aceste scheme care, din păcate, recunosc, se păstrează, uitați-vă, şi pe această perioadă de timp. Or, o să vedem de unde o să vină reacţiile…

Vedeţi, noi trebuie să pornim de la o situaţie concretă pe care o avem. Că avem o guvernare de coaliţie şi reiesind din acest fapt, avem şi responsabili pe anumite domenii şi cu responsabilităţi foarte directe – începând de la reglementarea proceselor economice, finalizând cu ceea ce înseamnă anchetă şi stabilirea gradului de vinovăţie.”

Europa Liberă: Să înţeleg, domnule prim-ministru, iertaţi-mă că vă întrerup, că nu vom avea astăzi nume concrete la care vă refereaţi ? V-aş propune, totuşi, să…

Vladimir Filat: „Numai un pic – eu nu cred că ăsta este scopul, să dăm nume concrete, să facem senzaţii. Pe mine mă interesează foarte mult ca procesele să ia făgaşul normalităţii. Or, dacă există această împotrivire pe această perioadă de timp şi din câte văd, mulţi dintre, inclusiv şi colegi de-ai mei, nu înţeleg acest lucru, nu-mi rămâne decât să acţionez şi…”

Europa Liberă: Da, vreau să propunem un fragment, dintr-un interviu acordat Europei Libere de vicepremierul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr.

Vladimir Filat: „Da, vă rog.”

—————————–

Valeriu Lazăr: „Această decizie nu este subsemnată de Ministerul Economiei, inclusiv şi de mine personal, pentru că sunt categoric împotriva unei asemenea decizii. Poziţia mea nu este una, cel puţin, solidară cu poziţia Guvernului. Cu atât mai mult, că nu sunt sigur, că şi majoritatea colegilor din Guvern au susţinut această idee…”

A se vedea întreg interviul aici.

—————————

Europa Liberă: Deci, este un fragment dintr-o discuţie…

Vladimir Filat: „Despre care decizie?

Europa Liberă: Despre decizia Guvernului de majorarea semnificativă, a taxei la importurile de carne. Ce vroiam să vă întreb – cum se poate ca un vicepremier şi un ministru al Economiei să fie exclus, aparent, din procedura de adoptare a unei decizii, într-o chestiune destul de sensibilă? Mai ales că aţi auzit că domnul Lazăr este total împotriva unei asemenea decizii!

Vladimir Filat: „Este poziţia domnului Lazăr şi este poziţia unui membru al Guvernului. Poziţiile unora sau altora sunt importante, dar decizia la Guvern, ca şi în Parlament, se ia prin majoritatea mebrilor Cabinetului de minştri, în cazul dat. Or, această afirmaţie făcută, ea este scoasă dintr-un context mai general. Această decizie a fost luată, având la bază un interes absolut şi absolut clar, ceea ce ţine de protejarea producătorului intern, despre care se vorbeşte. Or, dacă dimineaţa esti pentru producătorul autohton, dar după amiază, invocând principii ale economiei de piaţă liberă şi aşa mai departe, oferi posibilitatea ca, prin importuri excesive să distrugi tot ce înseamnă producere internă, este doar o abordare. Or, şi aici vreau să închei – acea decizie, care a fost luată la Guvern, a fost luată vis-a-vis de un proiect de lege, care urmează să modifice Codul vamal. Decizia finală va fi luată în Parlament.

Europa Liberă: Domnul prim-ministru, dacă tot vorbim de preţurile la „carnea noastră cea de toate zilele”, haideţi să mai ascultăm şi ce spune un producător local, despre una din cauzele menţinerii preţurilor pipărate la acest produs:

——————————

Voce: „Omul vinde kilogramul de carne de porc, la cel care vine şi o colectează, cu 17-20 de lei. La piaţă ea se vinde cu 80-100 de lei kilogramul. De la producător mai departe creşte foarte vertiginos preţul, deci de trei-patru ori. Practic pe piaţă nu este carne, că toate tarabele noastre sunt ocupate de monopoliştii iştea, care au taraba acolo, la Carmez şi la Basarabia Nord la fel şi tot aşa…”

—————————

Europa Liberă: În această privinţă ce credeţi că este de făcut, domnule prim-ministru? Dacă ne gândim la măsuri proprii unei pieţe libere…

Vladimir Filat: „În această situaţie, uitaţi-vă, domnul vicepremier, pe care l-aţi scos în evidenţă în acest interviu de dimineaţă, ar trebui să se ocupe de reglementare şi de asigurarea – ca în piaţa internă, începând de la comerţ şi finalizând cu modul în care sunt aceste etape parcurse de către producători, comercianţi şi aşa mai departe, să vină cu soluţii foarte concrete de reglementare. Nu cu constatări foarte triste în ceea ce se întâmplă.

Dar, trecând peste acest aspect, uitaţi-vă ce vreau să vă spun în final: eu până în prezent am foarte şi foarte tolerant şi am asigurat posibilitatea, ca toţi miniştrii să poată să se manifeste. Este absolut firesc, având în vedere că avem şi o guvernare de coaliţie. Însă, până la urmă, dincolo de afirmaţii şi constatări, urmează să vină şi cu raportări foarte clare asupra acţiunilor întreprinse de o instituţie sau alta, care fac parte componentă din actul de guvernare per ansamblu.

Or, nu este corect ca, spre exemplu, colegi, miniştri să-şi îndeplinească foarte corect misiunea şi angajamentele asumate şi să fie grevate aceste realizări de incapacitatea sau insuficienţa activităţii altor instituţii şi nu trebuie să fie privite lucrurile per ansamblu, că e bine sau e rău…”

Europa Liberă: Dar credeţi că în Parlament ar putea fi respinsă această decizie a Guvernului?

Vladimir Filat: „Păi staţi să vă spun. Iniţiativa respectivă a venit de la Ministerul Agriculturii, cu argumetele pe care majoritatea colegilor din Guvern le-au considerat ca fiind relevante. Ministerul Agriculturii, reprezentând Guvernul, va prezenta acest proiect de lege în Parlament şi va prezenta nu doar argumente, dar şi motivaţii pentru a fi votat. În cazul în care se va vota, va fi implementat. În cazul în care nu, eu vreau să vă spun că sunt în situaţia în care să mai şi constat că se încearcă un fel de substituire a activităţii Guvernului, prin anumite iniţiative, venite din parte unui partid sau altuia. Or, revin la ceea ce spuneam la începutul emisiunii. Fiecare îşi asumă un anumit comportament. Eu, cel puţin, împreună cu colegii din partid, o să activăm în Guvern, mergând la implimentarea programului de activitate a Guvernului, aşa cum ne-am asumat şi am primit mandat din partea Parlamentului, ceea ce înseamnă mandat din partea alegătorilor.”

Europa Liberă: Domnule prim-ministru, cred că am discutat suficient pe marginea acestui subiect. În altă ordine de idei…

Vladimir Filat: „Nu cred, doamna Ursu, pentru că dacă o să discutăm aşa fracţionat şi o să…”

Europa Liberă: Deci, concluzia Dumneavoastră!

Vladimir Filat: „Nu. Staţi un pic – şi dacă o să contrapunem poziţia premierului cu poziţia unui vicepremier, nu mă interesează de pe ce domeniu, crează nişte senzaţii foarte incorecte. Şi de aceasta, dacă doriţi să discutăm la acest subiect, trebuie să-l discutăm în detalii. Ca să nu rămână semne de întrebare.

Europa Liberă: Domnule prim-ministru, noi n-am contrapus, sau n-am făcut nimic în mod premeditat. Noi am constatat o stare de lucruri, când un vicepremier a spus nişte lucruri…

Vladimir Filat: „Păi vedeţi, el spune foarte multe lucruri şi nu numai el. Şi atunci eu nu sunt în situaţia în care să comentez declaraţiile, fie şi ale unui viceprim-ministru.”

Europa Liberă: Atunci, când spuneţi că nu veţi mai fi tolerant, iată, cu unii colegi de-ai Dumneavoastră, ce ar trebui să înţelegem, de fapt?

Vladimir Filat: „Ar trebui să înţelegeţi, cei care nu-şi fac meseria şi aşa mai departe, cel puţin o să trebuiască să compară în faţa cetăţenilor, alegători, în poziţia în care sunt ei şi în capacitatea de a guverna, dar nu în capacitatea de a face declaraţii politice, doar…”

Europa Liberă: Dar în cazul ăsta nu se zdruncină Alianţa?

Vladimir Filat: „Păi, ştiţi cum – din dorinţa de a nu supăra pe unul, sau pe altul, de a-l menaja, de a avea în vedere ce caracter are, că este supărat şi aşa mai departe, şi de a menaja Alianţa, noi să nu ne ducem de râpă, în general, cu tot actul de guvernare.

Din punctul meu de vedere, lucrurile trebuie să fie foarte clare, expuse foarte tranşant şi expuse în baza realităţii, nu dorinţei. Pentru că în caz contrar, ştiţi, este exact ca în situaţia unui pacient, care are un viciu, sau are o boală, spre exemplu, şi care nu o tratează la timp…

Eu cred din contra – atunci când apare o problemă, sau atunci când apare o situaţie, X sau Y, este necesar să fie discutată. Deschis, tranşant, nu pe sub masă, cum s-a făcut de foarte multe ori. Exact ca şi numirile unor funcţionari de rang înalt în Republica Moldova. Şi atunci se găseşte şi soluţia. Dar când discuţiile au loc aşa, prin intermediul interviurilor la instituţiile media, nu ajungem decât să constatăm anumite situaţii.

Spuneţi-mi, vă rog frumos, eu ce trebuie să fac, să spun că au rămas monopoluri pe domenii foarte importante şi nu s-a făcut absolut nimic? Că există instituţii în stat, responsabile direct de această situaţie… Să continui să preiau responsabilitatea direct asupra mea? Am făcut lucrul ăsta până în prezent. Am răspuns; am spus, da este o problemă, dar cum să vă spun…

Actul de guvernare este întradevăr, un act colectiv. Însă cu responsabili şi responsabilităţi punctuale, pe domenii. Şi lucrurile astea trebuie să fie înţelese de către toată lumea. Eu spuneam la începutul guvernării, că atunci când vor fi realizări şi va fi totul bine, va fi Guvernul Alianţei pentru Integrarea Europeană. Când vor apărea probleme şi vor apărea situaţii dificile, atunci, sigur, acest Guvern se va transforma în Guvernul Filat. Conştientizând acest lucru, mi-am asumat aceste responsabilităţi. Dar să fie foarte clar – această situaţie nu mă face să fiu mai vulnerabil sau mai reticent în ceea ce urmează să fac.”

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.