De Sorina Ştefârţă
Când eram mică de tot şi mai mergeam la grădiniţă, iar la Televiziunea de stat a RSSM (bănuiesc că aşa se chema), la aceeaşi oră 19.00 ca şi acum, se dădeau ştiri stahanoviste citite de Tamara Kotosova, am alergat într-o seară speriată la maică-mea s-o întreb dacă s-a început cumva războiul. Mama m-a privit mirată: de unde ai luat-o? „Păi, pe ecran, lângă prezentatoare, scrie: Jivotnovodcestvu – udarnîi front”, i-am spus. Recunosc: nu mai ţin minte ce mi-a explicat mama, ştiu doar că m-am dus la culcare liniştită. Era pace…
Mi-am amintit de acest caz sâmbătă, urmărind la ştiri relatările de la şedinţa activului republican al comuniştilor şi cele de la congresul „eroilor” de la „Moldova Unită”. (De ce eroi? Pentru că, ziceam odată, Vladimir Ţurcan, proaspătul lider al deja învechitei „Moldove Unite”, e un „erou normal”, care-şi atinge scopul pe căi ocolite…). Şi participanţii la „adunarea vrăjitoarelor comuniste”, şi cei de la „reuniunea piticilor moldoveni”, parcă erau în război. Încă puţin şi începeau să tragă tunurile. Doar că, pentru că nu reuşiseră să se asigure cu muniţii, trăgeau cu… cuvinte. Care cuvinte dovedeau că, deşi au plecat din PCRM, Stepaniuc & Ţurcan & Co. – care, chipurile, condamnă acţiunile fostei guvernări – au rămas aceiaşi. Roşii. Dovezile sunt multe, eu o să aduc doar una, însă. Şi pentru unii, şi pentru ceilalţi, Mihai Ghimpu la putere e un coşmar. A spus-o Ţurcan, sâmbătă. Dar parcă noi nu ştim pe cine l-a citat?
