De Arcadie Gherasim
Moment istoric: la 9 ianuarie 2010, premierul Vlad Filat a semnat dispoziţia prin care solicită Serviciului de Grăniceri şi unor administraţii publice locale să lichideze până pe 10 martie gardul de sârmă ghimpată de pe Prut.
…Dar ce vom face noi după asta cu sârma gata scoasă, cu aceste valuri de cicatrice istorice? Unde vom stoca şi vom întrebuinţa căpăstrul ista de oţel sfâşietor?
Unii propun ca să le întoarcem sârma ruşilor, adică celor care ne-au pus-o, mai ales că şi avocatul lor, V. Voronin , îi avertiza pe acei de la Ungheni care vroiau în 2008 să elimine gardul de la Prut: „Sârma ghimpată nu-i a voastră!". Şi avea dreptate. Sârma asta nu-i a noastră, însă dacă le-o dăm înapoi ruşilor, ăştia, în orice moment, ne-o pot întinde din nou de-a lungul râului şi latul gâtului.
Ce facem, dar? Consider că ar trebui să dăm o semnificaţie deosebită actului de lichidare a gardului de la hotar. De la hotarul cu România, de la hotarul cu Europa şi cu viitorul nostru. Eu aş edifica din ea monumente ale ţinerii de minte în toate localităţile prin care a trecut sârma. Sau, după cum sugera unul dintre ascultătorii noştri, aş dărui tuturor şcolilor câte un metru de sârmă ghimpată pentru ca şi copiii, şi pedagogii, şi părinţii să privească în fiecare zi hidoasa invenţie de oţel şi să simtă întreaga durere a poporului răstignit fără de voie pe ea. Şi aş mai însoţi acete capede de sârmă cu un disc pe care să fie imprimată o piesă ce ne-a sfâşiat întotdeauna sufletele cu excepţionalele versuri ale lui Adrian Păunescu şi minunata interpretare a lui Tudor Gheorghe…că noi, frate, suntem veri / maicile ne sunt surori /măritate-n două părţi, /şi noi doi trăim pe hărţi, /vere, cum să mă omori?
Chiar atunci când Filat va scoate sârma asta blestemată de la Prut aşa cum- ţineţi minte? a strivit-o cu piciorul pe cea de la Briceni, chiar când se va produce acest eveniment în sfârşit unul miraculous în tumultoasa noastră istorie, oare atunci vom resimţi noi în suflete sbuciumul, freamătuln. Nădejdea şi curajul pe care le simţeam în noi atunci când Tudor Gheorghe venea la Chişinău şi-l întreba pe grănicerul sovietic de ce ne-a tras graniţa pe genunchi? Vom simţi freamătul anilor de luptă pentru libertate sau ne vom constipa moral ori spiritual şi vom privi dispariţia acestei sârme ghimpate ca pe o faptă a cuiva la care noi nu avem nici o atribuţie? Cum vom reacţiona? Ca poporul german atunci când a căzut zidul de la Berlin sau ca un popor speriat pe vecie, care se uită speriat prin părţi să vadă dacă nu cumva îl vede stăpânul? Cât de dornici sunt moldovenii de neexistenţa sârmei ghimpate între Republica Moldova şi România, între acolo şi aici unde se aude aceiaşi limbă pentru că că noi, frate, suntem veri / maicile ne sunt surori /măritate-n două părţi, /şi noi doi trăim pe hărţi, /vere, cum să mă omori?
