Basarabenii au votat bine

De George Scarlat

Traian Băsescu a câştigat alegerile cu voturile românilor din străinătate, printre care şi ale basarabenilor. Duminică, 6 decembrie, la ora 21.00, când s-au închis secţiile de votare, Mircea Geoană se credea deja preşedintele României. Contracandidatul său, Traian Băsescu, pe un ton rezervat, şi-a asigurat susţinătorii că el este câştigătorul.

Băsescu ştia că, deşi la ora aceea se afla cam la egalitate cu Geoană, urmau să curgă voturile din străinătate, majoritatea în favoarea sa. Într-adevăr, 115.831 de români din străinătate au votat cu Traian Băsescu şi doar 31.045 pentru Mircea Geoană, diferenţa fiind de 84.786 voturi în favoarea lui Băsescu. Între acestea, 11.528 de voturi din R. Moldova. Se mai adaugă un număr necunoscut de voturi ale basarabenilor cu cetăţenie română care au votat la secţiile de votare din România, dar şi din Portugalia, Spania etc. Din moment ce Traian Băsescu l-a învins pe Mircea Geoană cu o diferenţă de numai 70.048 voturi, e clar că a câştigat un nou mandat cu voturile basarabenilor, dar şi ale muncitorilor români din Spania şi Italia, sau ale româno-americanilor, care, luni dimineaţă, încă mai votau în California, din cauza diferenţei de fus orar.

Contribuţia importantă a românilor din R. Moldova şi mai ales scorul uluitor, de 94,8% în favoarea lui Băsescu în cele 13 secţii de votare dintre Prut şi Nistru a surprins lumea politică de la Bucureşti. Din partea lui Băsescu şi a susţinătorilor săi au fost, normal, reacţii de recunoştinţă. Din partea susţinătorilor lui Mircea Geoană din PSD – invers. Este vorba doar despre câţiva politicieni şi ziarişti, nu despre cele cinci milioane de români care au votat cu Mircea Geoană. Adrian Năstase, fostul prim-ministru al României, scria pe blogul său că votul românilor din străinătate ar trebui să aibă o greutate mai mică decât votul românilor din ţară. Năstase a uitat că românii din Basarabia l-au votat pe el la alegerile din 2004, când a pierdut în faţa lui Băsescu. Pesemne că Năstase şi-o fi spus atunci că basarabenii au fost patrioţi adevăraţi.

În aparenţă, basarabenii au jucat la ruleta rusească, atunci când au votat cu Băsescu în proporţie de 95%, iar glonţul le-a trecut pe la ureche. Dacă ar fi ieşit Geoană preşedinte, ar fi fost uitaţi de România sau mai rău, Geoană s-ar fi răzbunat pe ei că nu l-au votat sau ar fi blocat cetăţeniile de frică să nu se înmulţească alegătorii lui Băsescu între Prut şi Nistru.
De fapt, basarabenii au votat bine. Dacă Mircea Geoană ar fi câştigat alegerile în România, iar basarabenii i-ar fi dat 95% din voturile lor, tot ar fi fost uitaţi de noul preşedinte, care nu ar fi făcut nimic pentru ei.

E de ajuns să amintesc faptul că, acum doi ani, Geoană a propus renunţarea la acordarea cetăţeniei române pentru basarabeni. În schimb, Geoană cerea să se introducă loteria vizelor, ca în Statele Unite. Propunerea nu numai că este o prostie, dar este şi insultătoare pentru basarabeni. Americanii au introdus loteria vizelor pentru a selecta emigranţii. Adică să nu vină chiar toţi pakistanezii pe capul lor, ci doar aceia care se pricep la calculatoare. Dar basarabenii nu sunt emigranţi în România, ei sunt acasă. Frumoşi sau urâţi, răi sau buni, bogaţi sau săraci, cu toţii au dreptul la cetăţenia română, pe care au pierdut-o fără voia lor.

După răscoala din 7 aprilie, Băsescu a făcut o declaraţie în faţa Parlamentului României prin care ameninţa guvernanţii de la Chişinău cu justiţia internaţională, dacă vor folosi armele împotriva tinerilor din Chişinău. El i-a răspuns astfel Zinaidei Greceanâi, care ameninţa cu jertfe omeneşti pe mamele manifestanţilor din Piaţa Marii Adunări Naţionale. Cu aceeaşi ocazie, Băsescu a cerut guvernului să dea ordonanţa de guvern pentru simplificarea acordării cetăţeniei române basarabenilor.
Din gelozie, Geoană a declarat că Băsescu îşi face campanie electorală şi că relaţiile cu R. Moldova s-au stricat din cauza declaraţiilor lui Băsescu. Adică, Geoană a preluat discursul lui Voronin. Perdantul alegerilor din România a spus mai multe prostii despre relaţia României cu R. Moldova, dar timpul nu-mi permite să le enumăr pe toate.

Politicienii români, printre care şi Mircea Geoană, se dezinteresează de Basarabia nu neapărat din lipsă de patriotism, ci pentru că nu vor să aibă o grijă în plus. Bunăoară, pe timpul negocierilor cu Uniunea Europeană, guvernul Năstase ar fi putut să obţină accesul basarabenilor în România fără viză, după aderarea ţării la UE, dar s-a temut ca europenii să nu-i dea peste nas cu alte lipsuri din capitolul de negocieri „Justiţie şi Afaceri Interne" şi a renunţat la cererea privind basarabenii.
Ca să fiu sincer, nici politicienii din partidul lui Băsescu, PDL, nu s-au prea ocupat de Basarabia înainte de răscoala din 7 aprilie. Acum, de când R. Moldova e noua pasiune a lui Băsescu, poate vor face mai multe, în speranţa că astfel îşi vor mulţumi şeful de la Palatul Cotroceni.

Cât despre Traian Băsescu, acesta este la începutul ultimului mandat şi va putea face ce doreşte fără grija alegerilor, fiind mai preocupat să intre în istorie. Dar România nu prea mai are idealuri naţionale. A intrat deja în NATO şi UE. În câţiva ani, va trece la moneda euro şi va intra în zona Schengen, pentru că acestea sunt obligaţii asumate prin tratatul de aderare a României la UE. Dacă Băsescu va vrea să-şi vadă fotografia în manualele de istorie pentru şcolari, singura cale este să se ocupe de Basarabia.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.