De Sorina Ştefârţă
„…Având informaţia că cel puţin opt nu vor avea curaj să iasă la votare, am considerat că nu are rost să votăm patru-cinci”. Astfel şi-a motivat, luni, laşitatea deputatul PCRM Vladimir Ţurcan, la câteva ore după ce, împreună cu ceilalţi 47 de deputaţi comunişti, puseseră Moldova în faţa unor noi alegeri anticipate.
„Cred că e o decizie greşită, fatală chiar, nu numai pentru partid, dar şi pentru soarta RM, continua el, cu referire la hotărârea plenarei PCRM de a nu participa la alegerea candidatului AIE la funcţia de preşedinte… N-are rost să ne ocupăm de matematică şi să calculăm dacă aceştia au fost 25 sau 30… Cred că unora nu le-a ajuns curaj…”.
Nu ştiu cui şi ce anume nu i-a ajuns, căci – conform unei practici partinice bine însuşite, probabil – nici dl Ţurcan nu ştie să fie onest până la capăt. Dar, până în seara zilei de luni, declaraţiile făcute la prânz pentru TIMPUL au devenit adevărat „rechizitoriu” de erou. Doar că al unui „erou normal”, ca în filmul cela vechi rusesc despre Doctorul AuMăDoare. Celor care l-au văzut nu le va fi greu să-şi amintească de micuţul, dar încăpăţânatul pirat care, pornit în căutarea Doctorului, a luat-o prin nişte mlaştini. Iar argumentarea sa era simplă de tot: „Normalinîe gheroi vsegda idut v obhod” („Eroii normali întotdeauna o iau pe căi ocolite…”).
Dl Ţurcan a luat-o tare, dar tare pe ocolite. Poate merită să ne gândim dacă să-l facem erou? Că prea mulţi au apărut, nu ştiu cum în ultima vreme şi toţi sunt, într-un mod foarte ciudat, nemulţumiţi de regimul căruia i-au slujit cu multă râvnă – începând cu dl Gorincioi şi terminând cu dnii Ţurcan şi Stepaniuc. Căci ieri, şi pe acesta din urmă îl apucase un fel de „dor de ducă, de consens şi de… democraţie”.
Boris Focşa, un „erou semiobscur”
Tot luni am aflat despre performanţele unui alt erou care, ce-i drept, au scăpat de obiectivele camerelor TV… Cică, sâmbătă seară, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru care s-a încheiat ieri la Chişinău, la Naţionalul „Mihai Eminescu” s-a jucat spectacolul „Bash” în regia lui Mihai Fusu. Duminică seară, în programul aceluiaşi festival, la „Luceafărul” a fost prezentat spectacolul „Cabaret Jaksonville”, pus în scenă de Boris Focşa, ministru al Culturii şi, până mai deunăzi, director al teatrului cu pricina. Luni, criticul de teatru Angelina Roşca a relatat jurnaliştilor că, după închiderea „Cabaretului…”, Focşa le-a ţinut o lecţie de bună-creştere criticilor din Moldova, dar şi celor din România, Lituania şi Germania – pe care tot el i-a invitat în festival, apropo, pentru „a analiza spectacolele, raportându-le la tendinţele din teatrul european, ca să aflăm la ce etapă de dezvoltare a artei dramatice ne aflăm”.
Potrivit Angelinei Roşca, dl ministru a început să strige şi să-i insulte pe critici, fiindcă „sunt făţarnici” pentru că în dimineaţa zilei de duminică l-ar fi „ridicat în slăvi” şi l-ar fi „făcut geniu”, în mod nejustificat, pe Mihai Fusu, care „nici nu merita să fie inclus în programul Festivalului…”. „Ministrul m-a ameninţat pe mine personal că va distruge „mafia de critici” pe care o reprezint şi că va nimici „mafia de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice”, a precizat criticul de teatru.
Dacă cele mărturisite de Angelina Roşca sunt adevărate, apoi mă conving încă o dată că n-am greşit atunci când am scris că Boris Focşa nu e bun de ministru al Culturii. Ce-i drept, acum trei luni eram convinsă că nu e bun (inclusiv) pentru că nu-i iubeşte (cu mici excepţii?) pe actori. Acum, văd ca nu-şi iubeşte nici confraţii de meserie, nici pe criticii care vin să-i aprecieze lucrările, şi pe care preferă să-i critice din… semiobscurul sălilor de teatru. Ca un adevărat şi curajos erou.
