Voronin s-a ‘dezmembrat’ în Lupu, Ghimpu şi Filat

De Constantin Cheianu

Voronin ne-a bulversat de-a lungul celor două mandate cu viraje politice ameţitoare şi luări de atitudini aflate la extreme. Ciudat, dar în aceste prime luni ale noii guvernări am uneori impresia că Voronin mai dăinuie. Nu doar datorită televiziunii din Dealul Schinoasei, care e aidoma viţelului ce s-a obişnuit cu ugerul comunist şi nu se lasă nicidecum înţărcat, dar şi felului interesant în care se bat cap în cap declaraţiile noii conduceri a ţării.

Deocamdată, struţocămila numită AIE pare un fel de Voronin rupt în trei. Fiecare din cei trei lideri întruchipează câte ceva din Voronin. Cu o diferenţă. Dacă Voronin era la începutul preşedinţiei sale doar pro-CSI, la mijloc era pro-european, iar la sfârşit şi pro-una, şi pro-alta, cei trei reuşesc să întruchipeze vectorii atât de diferiţi ai politicii lui Voronin concomitent. Un Voronin în stare concentrată.

Lupu îl întruchipează pe Voronin pro-una, pro-alta, Filat este mai mult Voronin pro-europeanul, iar Ghimpu, şi el pro-european, prin ieşiri gen „Moi dorogoi borodatîi” sau „CSI este o babă…”, aminteşte şi el foarte mult de stilul fostului preşedinte.

***

După ce de-a lungul a opt ani M 1 era indigerabilă, acum devine insuportabilă prin felul în care se preface că acceptă schimbarea politică din ţară. Mirarea publică apropo de atotputernicia conducerii „Teleradio-Moldova” şi incapacitatea noii guvernări de a schimba acolo lucrurile atinge cotele paroxismului. Iar Adela Răileanu şi cu Valea Todercan par indestructibili… Şi fiindcă la noi Televiziunea dă mai multă legitimitate unei guvernări decât Constituţia, nu avem astăzi impresia unei nici măcar dualităţi de putere. Când priveşti „Mesagerul”, ţi se pare că pur şi simplu comuniştii i-au lăsat şi pe cei din fosta opoziţie să apară la televizor. La fel cum şoferii care îşi ţin în braţe copilul, lăsându-l să se atingă de volan, astfel încât să i se pară că el conduce.

Aşa arată lucrurile, dacă te uiţi la M 1: tot ce spun şi ce fac premierul şi spicherul este dezavuat de un Petrenco ori un Tkaciuk. Fosta opoziţie e lăsată un pic să se joace de-a guvernarea. Numai că dacă, potrivit M 1, Filat şi Ghimpu chiar au voie să se ţină de volan, Lupu încă mai trebuie să se joace în nisip, căci nu s-a maturizat încă suficient ca să fie luat de nenea şofer în braţe. Tot mai multe voci se întreabă: chiar nu se poate face nimic cu bubele rele Todercan şi Răileanu? Deocamdată, nu. Deocamdată, M 1 este mai puternică şi decât Guvernul, şi decât Parlamentul, şi decât toată Alianţa…

***

Tot despre „Mesager”. Aţi văzut, probabil, reportajul cu mâncarea rămasă după Summitul CSI şi transmisă unui azil de bătrâni. Cine s-a uitat în acea seară la reportajul pe această temă mai întâi la PRO TV şi apoi la M 1, a putut să creadă că jurnaliştii de la primul au comis un mare fals. Fiindcă vroiau, probabil, să lustruiască imaginea noii guvernări, au cumpărat din banii lor bucate de la restaurant, le-au dus la azil şi le-au filmat acolo, mai dresându-i în plus pe nişte bătrânei să spună că „au mâncat ca la restaurant, că se simt prezidenţi”. Apoi PRO TV şi-a luat mâncarea şi dus a fost… După care a venit echipa de la „Mesager” şi a filmat nişte farfurii cu resturi, iar sărmanii bătrâni se plângeau că „vai de aşa mâncare”. Asta am văzut la televizor a doua zi după încheierea Summitului – farfurii pline cu bunătăţi şi feţe fericite de bătrâni la PRO TV şi farfurii cu resturi şi bătrâni nefericiţi la M 1.

Stimaţi colegi de la PRO TV, da se poate să trucaţi în halul ăsta realitatea?…

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.