De Constantin Tănase
De mai multe săptămâni, întreaga suflare naţională discută despre formarea noului guvern – lucru până la un punct absolut firesc, fiindcă guvernul simbolizează puterea, căci, tautologic vorbind, guvernul guvernează o ţară. Există însă un aspect foarte important al guvernării, pe nedrept neglijat de presă şi de opinia publică – diplomaţia în general şi ambasadorii în particular. De ei depinde imaginea şi poziţia RM în lume, modul în care ţara e percepută de comunitatea internaţională.
Ce prezintă, aşadar, ambasadorii RM în străinătate? Repet, această chestiune e cea mai puţin discutată de presă, putem număra pe degetele de la o singură mână numărul articolelor dedicate respectivului subiect. De unde şi de ce această lipsă de interes faţă de un subiect atât de important? Prima explicaţie ar fi aceea că opinia publică în general şi presa în particular nu au perceput componenta diplomatică a statului drept un element de bază al guvernării. Această percepţie falsă şi periculoasă i-a fost indusă societăţii de calitatea corpului diplomatic al RM.
Explic. Ca să nu fim acuzaţi de subiectivism şi de rea-voinţă, recunosc că, de la declararea Independenţei sale, RM a reuşit, totuşi, să pregătească şi câţiva diplomaţi de calitate. Numai că aceştia, îndeosebi după 2001, au fost trecuţi pe linie moartă, locul lor fiind ocupat de diletanţi notorii. Mă refer în acest context nu numai la cazul antologic al „ambasadorului” Zlacevski, instalat în bătaie de joc de către comunişti la Bucureşti, dar şi la ceilalţi „ambasadori” comunişti de „calibrul” lui Neguţă, Cristea, Filimon. În aceşti opt ani de guvernare comunistă, funcţia de ambasador a devenit fie o sancţiune pentru unii, adică un fel de exil, fie o sinecură, o plată pentru anumite servicii aduse PCRM. Acestea fiind condiţiile de încadrare în câmpul muncii diplomatice peste hotare, în funcţiile de ambasadori au fost numiţi oameni întâmplători, fără o pregătire diplomatică elementară, care nu cunosc nicio limbă străină. În cele mai importante capitale europene, unde era nevoie să fie trimise personalităţi de valoare, capabile să sensibilizeze aceste capitale vizavi de problemele RM, au fost trimişi „diplomaţi” a căror singură calitate era cunoaşterea limbii ruse şi devotamentul personal faţă de V. Voronin.
Noua guvernare trebuie să pună capăt acestei situaţii extrem de urâte din toate punctele de vedere. Nu putem vorbi la modul serios despre integrarea europeană a RM fără o diplomaţie profesionistă. Nu putem conta pe sprijinul ţărilor-membre ale UE atâta timp cât RM e reprezentată în aceste ţări de foşti preşedinţi de colhoz şi secretari de raicomuri din timpul Uniunii Sovietice. Dacă politica externă a unei ţări este continuarea politicii ei interne, noul guvern trebuie să aibă un cuvânt decisiv în desemnarea noilor ambasadori. În această ordine de idei este absolut legitimă următoarea întrebare: Cine va reprezenta RM în România, ţara de care va depinde foarte mult realizarea idealurilor noastre de integrare europeană? La fel de important este şi cine ne va reprezenta la Kiev şi Moscova. Vom trimite în aceste capitale profesionişti şi patrioţi sau prieteni ai liderilor Alianţei, drept răsplată pentru anumite servicii, inclusiv electorale? Sper din toată inima că Alianţa realizează gravitatea problemei şi că va abandona practica tristă comunistă de a face ambasadori din orice neisprăvit fără cultură generală elementară, cu facultatea agricolă terminată prin corespondenţă şi prin… pivniţele colhozurilor natale…
