Parlamentul Republicii Moldova a confirmat vineri în postul de Premier candidatura liderului Partidului Liberal-Democrat Vladimir Filat, înaintată de Preşedintele interimar al ţării, Mihai Ghimpu, transmite AŞ NOVOSTI-MOLDOVA.
Filat a prezentat parlamentarilor planul său de acţiuni ale Guvernului. El a nominalizat drept priorităţi naţionale ale Moldovei integrarea în spaţiul european, soluţionarea conflictului transnistrean, crearea statului de drept şi ieşirea ţării din criza economică.
"Noi conştientizăm povara moştenirii lăsată nouă, dar aceasta nu ne va permite să ne eschivăm de la responsabilitatea enormă pentru destinul ţării. Noi vom fi un Guvern, care exprimă voinţa politică a cetăţenilor care ne-au votat. Noi vom edifica societatea consolidată solidară", – a declarat Filat.