De Sorina Ştefârţă
„Nahren” ca mod de viaţă
Vineri seară ascultam la un post de radio dedicaţii muzicale „pentru deputaţii AIE care nu s-au lăsat intimidaţi de comunişti” şi încercam să-mi amintesc când am vrut, pentru prima dată, să arunc o piatră în Voronin. N-a fost la 7, nici la 8 aprilie, ci la 24 iunie, când papa tocmai îşi încheiase conferinţa de presă în care a vorbit, ca un bădăran, despre şobolani şi pantalonii lui Chirtoacă.
A doua oară am avut aceeaşi pornire la 28 august, când el i-a aruncat un „poşel nahren” lui Filat. Cred că e un sentiment care i-a încercat pe mulţi, inclusiv pe unii dintre colegii săi de partid. Căci, oricât de comunist ai fi, nu cred să-ţi placă să fii tratat ca un dobitoc. Iar Voronin asta face… Acum nişte ani, circula o poveste despre cât de crunt a fost bătut Tarlev – în biroul prezidenţial, de către preşedinte; sau despre umilinţele prin care trec miniştrii şi viceminiştrii demişi. Atunci n-am crezut. Astăzi… mă gândesc că de la un „nahren” în plenul parlamentului până la un pumn în ochi e doar un pas.
E totuşi şi un aspect pozitiv în bădărănia lui Voronin. Pentru deputaţii comunişti care mai au demnitate ea poate deveni o adevărată dezlegare şi o şansă de a trăi fără să le mai fie teamă de papa. Altminteri, viaţa lor va deveni un fel de „nahren” permanent. Căci, pentru papa Voronin, de la Filat până la Ţurcan e… doar un pas.
