De Vasile Botnaru
Profuziune de trandafiri la congresului partidului care tinde să intre în PSE
Congresul Partidului Democrat l-a ales astăzi ca preşedinte al formaţiunii pe fostul speaker comunist, Marian Lupu. Luna trecută Lupu a părăsit Partidul Comuniştilor şi a fost înscris primul pe lista de candidaţi a democraţilor la alegerile anticipate din 29 iulie. Fostul lider democrat, Dumitru Diacov a rămas preşedinte de onoare.
El a rostit un discurs testamentar în care a dorit să-şi exprime viziunea despre Partidul Democrat ca un partid de centru stânga. Pe stânga există Partidul Comuniştilor, pe care Diacov l-a calificat drept marxist.
La plecare, Dumitru Diacov i-a înmânat simbolic partidul lui Marian Lupu împreună cu trei trandafiri. La Chişinău s-au vândut astăzi probabil toţi trandafirii pentru că şi Dumitru Diacov şi noul preşedinte democrat s-au ales cu foarte mulţi.
Marian Lupu nu a spus multe lucruri noi faţă de mesajele din spoturile electorale sau de cele transmise la întâlnirile cu alegătorii. Teza lui principală este euromodernizarea şi o guvernare durabilă. Relativ nouă este promisiunea că va invita noua generaţie de oameni liberi care au crescut odată cu Republica Moldova să aibă un cuvânt greu de spus în constituirea statului moldovenesc.
Printre invitaţii la congresul de astăzi al Partidului Democrat s- aflat şi social-democratul Titus Corlăţean, preşedintele comisiei pentru politică externă din Senatul României, care reprezintă totodată Partidul Socialiştilor europeni. El a îndemnat Partidul Democrat să facă abstracţie de loviturile primite din partea unor politicieni liberali. „A doua zi după campanie se uită aceste lucruri şi veţi putea discuta cu forţele politice progresiste. Culegeţi voturile din zona comuniştilor”, a spus Corlăţean.
Un mesaj asemănător a avut social-democratul german, Christoph Zopel, care le-a urat democraţilor „foarte multe voturi de la comunişti".
Rob van der Water, reprezentantul grupului socialiştilor din Parlamentul European, a spus că socialiştii europeni îşi doresc ca Partidul Democrat din Moldova să fie o alternativă reală pentru Partidul Comuniştilor. „Fac apel la guvernare ca să organizeze alegerile în cele mai bune condiţii”, a mai spus europarlamentarul socialist.