De Constantin Tănase
Moto: Laşitatea te duce la conformism. Te supui evenimentelor, ştiind că singur nu le poţi înfrânge; şi nu-ţi convine să candidezi la eroism. (P. Ţuţea)
Au devenit cunoscute numele principalilor actori şi figuranţi electorali. În ordinea în care vor figura în buletinele de vot, aceştia sunt: actorii – Partidul Comuniştilor (nr. 1) Alianţa „Moldova Noastră” (nr. 3), PL (nr. 4), Partidul Liberal Democrat din Moldova (nr. 5); figuranţii – PPCD (nr. 2), PDM (nr. 6), PNL (nr. 7), PSD (nr. 8), MAE (nr. 9), PE „Alianţa Verde” (nr. 10).
1. Actorii
Să examinăm prima tabără, cea a actorilor: PCRM, PL, PLDM şi AMN. În scrutinul din 5 aprilie PCRM, partidul de la putere, a acumulat 60 de mandate, iar PL, PLDM şi AMN, Opoziţia numită „liberală” – 41. Votul care nu le-a ajuns comuniştilor să-şi aleagă preşedintele a provocat criza politică din iunie, care a condus la alegeri anticipate. Din cauza acestui vot „de aur”, comuniştii au suferit o cruntă lovitură de imagine: pentru prima dată în cei opt ani de guvernare ei au fost umiliţi, pierzând o partidă pe care erau convinşi că o vor câştiga, cumpărând un vot-două de la Opoziţie. Dar, 4 aprilie 2005 nu s-a repetat, iar Opoziţia a repurtat o incontestabilă victorie morală. Întrebarea care acum e pe buzele tuturor este: ce se va întâmpla pe 29 iulie? Va reuşi Opoziţia să menţină scorul din 5 aprilie?
Cred că nimeni nu se va încumeta astăzi să răspundă univoc şi sigur la această întrebare – ecuaţia creată după evenimentele din 7 aprilie conţine prea multe necunoscute. Pentru a nu rămâne nimic din victoria morală a Opoziţiei, repurtată pe 3 iunie, comuniştii i-au pus acesteia în cârcă „vandalizarea clădirilor Preşedinţiei şi Parlamentului”. Deşi tot mai multe probe dovedesc că autorii dezmăţului din 7 aprilie sunt comuniştii, aceştia, având în dotare toate resursele mediatice, au reuşit să-i inducă unei părţi a societăţii contrariul. Acum Opoziţiei îi este tot mai greu să demonstreze că popa nu a avut nicio fată… Speculând cu abilitate evenimentele din 7 aprilie, comuniştii au declanşat o campanie isterică, agresivă, care „bate la psihic”, acuzând Opoziţia de „fascism”, „nazism” şi „legionarism”, că ar fi „plătită din exterior”, că ar avea în sânul ei „elemente criminale”, scopul ei fiind „lichidarea statului R. Moldova”. Lozinca „Să ne apărăm Patria”, lansată de comunişti, pe cât e de falsă şi absurdă, pe atâta e şi de „lipicioasă” – acolo unde ajunge, ea se prinde de inima şi mintea alegătorului dezinformat şi intoxicat de propaganda regimului. Acum problema e dacă Opoziţia va reuşi, în puţinul timp cât i-a mai rămas, să convingă foştii ei votanţi că tocmai comuniştii mint. Dacă-i va convinge, va repeta scorul din 5 aprilie, ba chiar ar putea să-l majoreze, dacă nu – ar putea să piardă câteva mandate. Scorul Opoziţiei va depinde însă nu doar de duelul ei cu PCRM; în actuala „paradigmă” electorală a mai apărut un element, unul nou, ce ar putea să creeze probleme. Ca să vedem despre ce e vorba, trecem la cea de-a doua tabără – tabăra figuranţilor.
2. Figuranţii
Despre cinci dintre aceştia – PNL, MAE, PPCD, PSD şi ME „Alianţa verde” – din start nici nu avem ce discuta, pentru că nu vor trece pragul electoral de cinci procente. Prin urmare, ar fi ceva de discutat despre al şaselea figurant – PD-ul lui Diacov, ajuns în gura… Lupu(lui). Apariţia lui Lupu în sigla cu trandafiri a „partidului lui Diacov” ne dovedeşte că partidele moldoveneşti – majoritatea dintre ele – sunt de fapt nişte trenuri fără locomotive, nişte garnituri de vagoane stricate, trase pe o linie moartă şi care pot fi puse în mişcare doar de un lider-locomotivă. Astfel, la noi, succesul unui partid nu depinde de doctrină şi program electoral, ci de liderul care-l „pune în mişcare”. PD a luat în scrutinul din 5 aprilie ceva mai puţin de trei procente. Dacă acest partid ar fi mers în alegerile anticipate tot cu Diacov în frunte, nu ar fi luat mai mult. Aşadar, „locomotiva” Lupu a fost „achiziţionată” pentru a scoate de pe linie moartă „trenul lui Diacov”. Nimic nou – să ne amintim de „locomotivele” care au târât în parlament formaţiunea lui Roşca.
Mai multă lume este convinsă că apariţia lui Lupu în sigla cu trandafiri a PD este o simplă şi ordinară afacere, o şmecherie moldovenească. Mai puţin contează (în contextul dat) cum se numeşte această şmecherie politică – „proiectul lui Voronin” sau „proiectul ruşilor”. Important e faptul că, într-adevăr, avem de-a face cu un proiect politic îndreptat nu împotriva comuniştilor, ci a Opoziţiei. Lupu nu a fost, nu este şi nu poate fi politician de opoziţie. Nu are caracter pentru aşa ceva. El e tipul emblematic al oportunistului clasic, la care se mai adaugă o „valoare ascunsă” cu un „parfumul” local, moldovenesc – cinismul lui Roşca şi şmecherismul lui Lucinschi. Lupu este fata babei din povestea lui Ion Creangă – cea care, ajungând aproape de casă, lua fusele de la fata moşneagului şi alerga la mămuca să se laude că ea le-a tors… Aşa se comportă acum şi Lupu: a luat fusele de la Opoziţie şi se laudă în faţa electoratului că el le-a tors.
Ultimele apariţii ale lui Lupu (în texte publicitare şi în videoclipuri) te lasă cu ochii în soare: Lupu adversar al comuniştilor! Pidosnică lume – să râzi şi să plângi. Patru ani de zile Lupu a fost stâlpul pe care s-a sprijinit Parlamentul comunist. Lumea îşi aminteşte cu câtă obrăznicie şi plăcere sadică acest om îşi bătea joc de Opoziţie. Ca un robot bine programat, el punea la vot orice i-ar fi cerut Voronin, fără a se gândi la interesul naţional. Acum, brusc, el a început să aibă insomnii din cauza acestui interes şi s-a avântat în campania electorală ca să ne explice şi nouă ce înseamnă acest interes naţional… Urmărindu-i cariera din 2001 până la 3 iunie 2009 eu, ca ziarist, am înţeles de la Lupu că marele interes naţional al moldovenilor e să-l voteze pe Lupu şi să-l facă apoi preşedinte de ţară! Aşa sună în „traducere liberă” sloganul lui electoral „Războiul politic trebuie oprit!”. Un iepure laş şi fricos, ascuns în sigla cu trandafiri a partidului lui Diacov, vine să ne mântuiască şi să ne fericească, muşcând din alegătorul Opoziţiei. Un electorat matur nu i-ar da niciun vot acestui oportunist. În mod normal, „PD-ul lui Lupu” n-ar trebui să treacă pragul de cinci la sută din, cel puţin, două motive. Primul: fiindcă a părăsit PCRM, adică l-a trădat, electoratul comunist n-are niciun motiv ca să-l voteze. Al doilea – cunoscându-i biografia comunistă, electoratul Opoziţiei cu atât mai mult n-are motive să-l voteze. Asta la modul teoretic. Dar pentru că practica bate gramatica şi viaţa bate filmul, s-ar putea să se întâmple ca în cazul flăcăului ce-i cumpăra bomboane fetei care se iubea pătimaş cu altul… Acum totul depinde de capacitatea Opoziţiei de a-l developa şi de a-l „anihila” pe Lupu în timpul care a mai rămas.
Opoziţia „a tors” ani întregi, a cheltuit multe resurse, energii şi sănătate şi ar fi cu totul nedrept dacă, pe ultima sută de metri, fata babei i-ar lua fusele, electoratul transformându-l pe Lupu din figurant în actor politic. Un lucru trebuie să se ştie: dacă se va întâmpla aceasta, atunci vina o va purta nu Opoziţia, ci electoratul care va confirma, astfel, teza că poporul are conducătorii pe care-i merită.
