AMN a lansat filmul „În apărarea Moldovei”

Alianţa „Moldova Noastră” a lansat astăzi, filmul cu genericul „În apărarea Moldovei”. Potrivit liderului AMN, Serafim Urechean, aceasta reprezintă o replică la filmul produs de instituţiile media afiliate PCRM, numit „Atac Asupra Moldovei”.

„De fapt, atacul asupra Moldovei a fost pornit de Partidul Comuniştilor cu mulţi în urmă şi a atins apogeul la 7 aprilie curent. Până acum am rămas doar cu întrebări. Cine a vandalizat sediile Parlamentului şi Preşedinţiei, cine a omorât tineri, cine a distrus vieţi, cui au convenit tortura şi distrugerile, cine a plătit şi cine va încasa plata”, aşa începe filmul prezentat de AMN.

Filmul continuă cu un sondaj în rândul cetăţenilor, care sunt de părere că evenimentele din 7 aprilie au organizate de comunişti, care aruncă toată responsabilitatea pe partidele de opoziţie. În film sunt prezentate imagini şi declaraţii care lipsesc în filmul comuniştilor şi care prezintă ceea ce s-a întâmplat cu adevărat la 7 aprilie.

Filmul poate fi găsit pe CD la sediul AMN, sau vizionat pe site-ul formaţiunii

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.